Pavlenco Dimitrii – 525 de ani de la Bătălia din Codrii Cosminului

„Moldova nu e a mea şi nici a voastră nu e, ci a urmașilor voștri, ș-a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor…(Ștefan cel Mare). Aceste cuvinte ale marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt sună ca o prorocie de peste veacuri pentru toți românii de astăzi și pentru toți cei din viitor. Și eu mă regăsesc de-a lungul istoriei în aceste cuvinte ale marelui Voievod al neamului nostru românesc. S-a născut domnitorul în 1438 în Borzești, județul Bacău, iar s-a mutat din lumea aceasta la 2 iulie în anul 1504. Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitor al Moldovei, voievod iscusit, conducător neînfricat și binecuvântat de Dumnezeu cu 47 de ani de domnie victorioasă.

Anul acesta, pe 26-30 octombrie se împlinesc 525 de ani de la bătălia din Codrii Cosminului. Chiar astăzi în ziua sfântului Dimitrie am fost cu tatăl meu, preotul Pavel, la stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii  Cosminului și am sărbătorit victoria glorioasă a marelui Voievod, iar preoții și coriștii bisericii au făcut parastas de pomenire pentru odihna sufletelor ostașilor căzuți în această luptă. Eu m-am rugat împreună cu toții și am ascultat predica istorică a tatălui meu, iar după terminarea parastasului am interpretat două cântece.  Primul a fost „Din Moldova lui Ștefan”, iar al doilea cântec „Tăticul meu e la război” sau „E liniște în codrul verde”, deoarece noi, cu părere de rău, ne aflăm în timp de război și am dedicat acest cântec tuturor ostașilor eroi.

Cu mare plăcere și bucurie în suflet m-am apucat să scriu acest eseu pe tema acestei victorioase lupte. Această bătălie din Codrii Cosminului este o strălucită victorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt nu numai pentru Țara Românească și poporul ei, ci și pentru noi, românii din Bucovina. Codrii Cosminului se află pe teritoriul comunei Voloca, aproximativ la 10 km de orașul Cernăuți și la 70 de kilometri de Suceava. Satul Voloca pe Derelui este un sat de etnici români aproximativ 3000 de locuitori. Satul meu natal se poate mândri cu o biserică românească seculară, o grădiniță și școală cu predare în limba română din timpul austriecilor, cu o casă de cultură mare și bine amenajată, cu două orchestre și dansatori, cu un muzeu în care se păstrează unelte de muncă autentice și alte obiecte care ne identifică că suntem români și trăim pe pământul nostru natal. Pământul satului nostru este un pământ binecuvântat de Dumnezeu care a dat naștere unor oameni mari precum 11 preoți, oameni de știință, cultură, de artă și oameni buni creștini și gospodari. În satul nostru Voloca se păstrează cu sfințenie credință ortodoxă strămoșească, limba noastră dulce și frumoasă, portul țăranului român, cântecul românesc, jocul popular, datinile și obiceiurile noastre strămoșești, care se transmit fie că prin biserică fie că prin școală, fie că prin cultura satului, dar mai ales prin viu grai de la părinți la copii. În vremurile înainte de război și pandemie în satul nostru se organizau diferite manifestări la diferite ocazii. Sărbătoream cu toții Ziua Roadei, pregăteam concerte, spectacole, concert de colinde, se jucau nunți, la toate acestea se promovează limba maternă, portul și tradiția noastră românească.

Familia mea este o familie numeroasă. Tatăl, care este preot în biserica românească din Cernăuți, mama mea, care este croitoreasă, bunica mea, două surori mai mari și eu, mezinul familiei. Sunt fericit că m-am născut într-o familie unde se știe de legea Lui Dumnezeu și multe am de învățat de la mama și tatăl meu. Despre Ștefan cel Mare și Sfânt am învățat multe la școală dar multe am învățat împreună cu tatăl meu umblând pe la biserici de sărbătoarea hramului. La toate sărbătorile bisericești ale satelor noastre românești cântările preferate ale preoților și coriștilor sunt „Când a fost să moară Ștefan”, „Cântă cucul bată-l vina”, „Bucovina-Bucovina”, „Treceți batalioane române Carpații”, „De la Cernăuți la vale” și altele.

Domnitorul Moldovei a adus multe bătălii, după unii autori de peste 40, iar mai precis 36, după cum însuși mărturisește domnitorul Moldovei în anul 1502 medicului venețian Matteo Mariano, zicând: „eu sunt înconjurat de dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domn acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două”. Cele mai victorioase bătălii ale domnitorului au fost bătălia de la Baia, în decembrie 1467, bătălia de la Vaslui, Podul Înalt în 1475, bătălia de la Valea Albă, în 26 iulie 1476 și, desigur, bătălia de la Codrii Cosminului împotriva lui Ioan Albert, regele Poloniei, în ziua de 26 – 30 octombrie în anul 1497. Prin aceste lupte el a apărat Moldova, neamul și cel mai important-credință ortodoxă creștină de turci, polonezi și alți dușmani. După fiecare luptă victorioasă aducea mulțumire Lui Dumnezeu ctitorind mănăstiri și locașuri sfinte, printre care cele mai renumite sunt: mănăstirea Putna, Voroneț, Neamț, Dobrovăș și mănăstirea Zografu din sfântul Munte Atos.

Am cercetat mai multe surse cu informații despre bătălia de la Codrii Cosminului, cel de bază a fost site-ul doxologia.ro. Din câte am înțeles eu, această luptă a avut câteva cauze premergătoare. Un atac turcesc îi ia Moldovei Chilia și Cetatea Albă, poartă lui Ștefan către răsărit și către aurul neguțătorilor. Singura speranță a domnitorului rămâne o alianță militară cu Polonia a mândrului Cazimir, alianță ce se încheie în anul 1485. Fusese doar o minciună a polonezului pentru că înțelegerea nu a fost respectată. Polonia nu a trimis lui Ștefan decât 3000 de soldați pentru recucerirea celor două cetăți. Mai mult, Cazimir încheie pacea cu sultanul, lăsându-l pe Ștefan în voia sorții. În plus, fiul lui Cazimir pătrunde în Moldova, la 9 august 1497, în fruntea a 100.000 de oșteni.

Prima solie a lui Ștefan este primită cu bunăvoință și asigurată de bunele intenții ale polonezilor. Ruta urma-tă era, însă, alta decât cea către Chilia. Ștefan înțelege planul lui Ioan Albert și vede cum armata acestuia se îndreaptă către Suceava. Trimite o a doua solie și abia când mesagerii săi sunt arestați, înțelege planul ascuns al regelui vecin. Grabnic, Ștefan cel Mare cere ajutorul turcilor și ardelenilor. La 24 septembrie, polonezii declanșează asediul Sucevei, dar încercările lor sunt zadarnice. Cetatea era mult prea bine apărată ca să poată fi cucerită. Ioan Albert era nevoit să se întoarcă pe aceeași rută .

Demoralizați, polonezii pornesc pe drumul de întoarcere, dar nici de această dată nu își țin promisiunea. Conștient de o nouă încălcare a tratatului de pace, Ștefan îi urmărește pe atacatori cu circa 40.000 de oșteni. Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mișcare provocându-i pe poloni să-i urmărească până la pădurea pregătită de oamenii lui Ștefan. În Codrii Cosminului voievodul îi ajunge din urmă pe polonezi și ordonă armatei sale să înconjoare pădurea. Un teren împădurit și deluros a jucat un rol nefast pentru oastea lui Ioan Albert, mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărți oastea poloneză în bucăți mici și pentru a nu lasă loc de avânt cailor acestora. Cavalerii polonezi s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copaci doborâți, dați jos de pe cai, loviți cu ghioagele și cu bâtele țăranilor, iar săgețile arcașilor ascunși după copaci îi doborau pe cei puși pe fugă.. Retrăgându-se  pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile împădurite. Urmărirea fugarilor continuă până la granița cu Polonia, lupte crâncene având loc la Lențești și apoi la Cernăuți. Polonia își lingea rănile deschise și își plângea zecile de mii de morți lăsați în pământul Moldovei. Așteptându-se la a pierde jumătate din armată în acest conflict, Ștefan a rămas și el surprins când a devenit clar că pierderile sale militare au fost minime. Ioan Albert, care a avut inspirația de a nu intra în pădure cu cavalerii, a fost condus de garda sa direct până la Liov, Polonia suferise una dintre cele mai mari înfrângeri din istoria sa medievală.

Eu sunt un copil de 11 ani și cel mai bine am înțeles și mi s-a tipărit în minte despre lupta de la Codrii – Cosminului, din poezia marelui poet, prozator și diplomat Vasile Alecsandri.

Poezia lui Vasile Alecsandri                  Ştefan Vodă şi codru                   

Ştefan-Vodă rătăcit                                Ca să scapi biata moşie            “Să trăieşti, măria-ta!

Intră-n codrul înfrunzit.                          De păgâni şi de urgie”.             Hai la luptă, hai, Ştefane;

Codru-i zice: “Domn viteaz!                 “Fă!” răspunde mult voios         Du-ne-n oardele duşmane!”

Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?”                 Domnul mândru, inimos.          Ştefan-vodă-nveselea

“Ah! îmi plâng ostaşii mei                     Codrul puse a vui,                     Şi la luptă purcedea

Morţi, luptând ca nişte zmei!                 Brazii a-şi însufleţi,                   Peste munte şi muncel

Codrul zice: “Dragul meu,                     Pe stejari a mi-i trezi.                Cu tot codrul după el.

Încetează plânsul tău,                             Iar copacii mari şi mici             Vai de ungurul semeţ

Căci din brazii mei trufaşi                     Se făceau ostaşi voinici,             Ce lupta c-un brăduleţ!

Face-ţi-oi voinici ostaşi                         Şi spre domn înaintau                Vai de leah, vai de tătar

Şi din gură cuvântau:                 Ce luptau cu un stejar.

Sunt foarte bucuros că acest concurs de eseuri a coincis cu jubileul a 525 de ani de la bătălia lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului. Adunând informații, participând la simpozionul dedicat luptei victorioase a lui Ștefan cel Mare și Sfânt de la Codrii Cosminului și la slujba de comemorare a ostașilor lui Ștefan cel Mare, am avut impresia că am fost și eu printre ostașii lui Ștefan, trecând pe urmele voievodului și a oștirii sale. Eram mândru de faptul că pășesc pe un pământ apărat cu prețul vieții strămoșilor mei. Fiecare stejar din Codrii Cosminului mi se părea că este un oștean al lui Ștefan, frunzele roșii de toamnă, căzute la pământ, mi se părea că sunt sângele dușmanilor noștri, iar cerul albastru, cred că este binecuvântarea harnică a lui Dumnezeu peste poporul lui Ștefan Voievod de la Daci și până în zilele noastre, în veacul vecilor.

Scris de:

Pavlenco Dimitrii, comuna Voloca, regiunea Cernăuți, Ucraina.