Fiecare dinte noi are o mică patrie, unde s-a născut și a petrecut copilăria. Este un loc cu multe amintiri frumoase, cu copilărie neobișnuită. Eu locuiesc între oameni drăguți, care tot timpul stau cu poarta deschisă si au inimă bună. Eu locuiesc în Utkonosovca.

Utkonosovca este unul dintre satele din sudul Basarabiei istorice. Clima favorabilă, apropierea de apă dulce și unitatea în jurul unei singure cauze fac din Utkonosovca unul dintre cele mai mari sate producătoare de tomate din Ucraina. Oamenii din sat sunt harnici, gospodari și muncitori. Se ocupă cu agricultura. Sătenii mai întâi cresc varză, apoi roși și castraveți târzii.

Din punct de vedere istoric, satul s-a înființat în anul 1752, iar primii locatari al acestui ţinut au fost de originea româna. La început satul era alcătuit din 5-6 familii, care purtau nume de Popescu, Bouros, Stanciu, Muntean, Iordan-Moștenitorii.

Înepând de atunci și până în zilele noastre, comunicăm în limba română, limba “doinelor și a Mioriței”. Este limbă dulce în care îmi arde inima să vorbesc în fiecare zi. Limba română este cheia identității noastre naționale.

Satul meu natal este situat pe malul lacului Catlabuga, pe poalele unui deal, cu o istorie aparte. Cercetările arheologice au descoperit pe malul lacului Catlabuga noi urme de aşezări din Evul Mediu, aparținând Culturii Gumelnița, iar pe malul nordic al lacului – Valul lui Traian.

Pe malurile lacului Catlabuga, a avut loc pe 16 noiembrie 1485 o lupta între trupele lui Ștefan cel Mare și forțe ale Imperiului Otoman, care apărau cetatea Chilia. În cinstea evenimentului, la marginea satului, pe malul ghiolului, a fost instalată și sfințită o cruce din lemn, întru pomenirea victoriei de cândva a voievodului Ștefan. În Biserica satului putem vedea medalionul rotund cu icoana Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Așezat pe malul lacului Catlabuga, se deschid priveliști frumoase demne de admirat – stuf, papură, salcie, în care se cuibăresc păsări diferite, șobolani, animale sălbatice, care sunt înscrise în carte Roșie. La intrarea în sat putem observa o movilă, care ne arată că aceste ținuturi au fost populate foarte demult, de atunci când se folosea focul ca semnal de veste.

Când toamna aduna sătenii prin case şi lemnele trosneau, se strângeau la șezători. Fetele mari, împreuna cu mămicile și bunicile, își găteau zestrea: torceau lâna, țeseau covorașe, brodau prosoape și băsmăluțe. Flăcăii veneau și onorau fetele cu buchete de flori. Cântau, dansau și se veseleau. De acest obicei este legat și cântecul:

Mamă inimă mă doare,

Mamă inimă mă doare, lasă-mă la șezătoare.

Șezătoare-i pe Hârtop măi,

Șezătoare-i pe Hârtop măi,

Unde fac flăcăii foc…”

Toamna e și Ziua Satului, Hramul. Se sărbătorește pe 21 Noiembrie (stil vechi) la ziua Sfinților Mihail și Gavril. La biserică se petrece Sfânta Liturghie consacrată hramului. Sunt invitați preoți și dascăli din regiune. După Sfânta Liturghie, toți enoriașii și oaspeții sunt invitați la prânz, unde fiecare are posibilitate să felicite consătenii cu sărbătoare. Bucatele sunt “de dulce”, adică sunt pregătite din carne și pește, fiindcă este ultima sărbătoare din an când este dezlegată pregătirea mâncării “de dulce”.

În ajunului sfântului Andrei în sat se sărbătorea “usturoiul”. Fetele se adunau la cineva acasă și formau așa numitele “cete”. Pregăteau mâncare de post și așteptau să vie flăcăii. Se așezau la masă, povesteau istorii și glumeau.

In ajunul Anului Nou, mai are loc un obicei – pregătirea “plăcintei cu noroace”. Gospodinele coc plăcintele umplute cu brânză turnate cu smântână bătută cu ouă. La mijlocul plăcintei se adaugă hârtiuțe scrise cu noroace. Toți membrii familiei se așezau la cină, stăpânul casei învârtește tigaia că pe o roată cu dorințe. Fiecare își alege o bucățică de plăcintă, acela și și era norocul.

În fiecare an pe 6 Ianuarie copilașii merg cu Colinda. Cred că e cea măi așteptată zi a anului. Micuții, îmbrăcați călduros, umblă cu colinda:

“Scoală gazdă din pătuţ, florile dalbe, Şi ne dă un colăcuţ, florile dalbe; Că mămuca n-o făcut, florile dalbe, Sâtă deasa n-o avut, florile dalbe; Pă când sât-o căpătat, florile dalbe, Covata i s-o crăpat, florile dalbe; L-o sfădit mama pă tata, florile dalbe, Di ce n-o lipit covata, florile dalbe; Când covata o tomnit, florile dalbe, Cuptoru’ nu o urnit, florile dalbe; Când cuptorul o pornit, florile dalbe, Anul Nou o şi zânit, florile, florile dalbe”.

Ansamblul Folcloric “Dor Basarabean” este mândria satului. Un colectiv care duce faima satului pentru promovarea şi păstrarea culturii tradiționale românești în zonă. face legătura culturii satului cu cultura statului românesc. “Dorul nicicând nu-mbătrâneşte… Purtat de-al aripilor zbor, oriunde-am fi – el ne găseşte, ne readuce la izvor. În orice colt n-am fi al lumii, conduși de soartă, griji, nevoi, în inimă mereu răsună, cântecul Dorului din noi…”

În ajunul sărbătorile de iarnă, copiii din ansamblul “Dor Basarabean” aduc vestea nașterii lui Hristos, umbla din casa-n casa cu plugușorul, “capra” și “ursul”.

Neamul românesc este bogat în tradițiile și obiceiuri. Cu ajutorul lor devenim deosebiți şi unici. Unul din cel mai important obicei – mâncare tradițională. Cele mai preferate sunt sărmăluțele, pregătite cu frunză de varză ori cu frunze de vita-de-vie, cu carne ori de post, coapte în cuptor ori fierte în cean. Mămăliga este un preparat tradițional românesc extrem de iubit, care se servește cu smântână și brânză de oi. În familie, când bunica coace pâine, are un obicei să ne coacă jumărică și pismeți. Jumărica este pâine umplută cu jumări. Pismeții sunt pregătiți din aluat de pâine, umpluți cu brânză și turnate cu chefir bătut cu ouă.

E o bucurie şi mândrie de a povesti despre locurile natale, satul în care a fost plămădit din lutul iubirii de neam şi de glie, de unde au plecat mulți în lumea largă să-şi caute norocul şi unde au învăţat, că omul cu suflet frumos şi sensibil s-a născut pe pământ românesc.

Scris de:

Yulia Topor, localitatea Utkonosovca, Ucraina