Merlici Ludmila – Un suflet. O inimă. O țară.

„Аcolo unde locul-i plin de soare
Şi omul cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea nu moare
Si  vișiniii se bucură în floare,
E satul meu                                                                                                                                                                                                                                            E colțul meu de rai.”

Fiecare om are baștina sa. Baștina este acel colţ de rai, care e purtat în suflet, indiferent de locul aflării noastre pe pământ. Baștina este acel colț de rai care păstrează unele dintre cele mai frumoase amintiri din viața noastră. Pentru mine baştina o reprezintă satul natal, acolo unde  am văzut pentru prima dată lumina zilei, unde am rostit pentru prima data cuvântul ,,mama”, unde am învățat pentru prima dată să fac primii pași, să-mi fac primii prieteni, cu care să ne petrecem mai târziu cea mai mare parte a vieții. Baștina este locul unde ne-am petrecut copilăria și acum adolescența. Baștina e casa părintească, e locul  unde am simțit căldura soarelui, adierea ușoară  a vântului, unde  mi-au crescut visele și unde am văzut pentru prima oară bolta albastră a cerului.

Frecăței – satul meu de suflet, leagănul copilăriei mele şi poarta care  duce spre vise… E satul meu și  unicul loc din lume spre care sufletul se cere cu fiecare primăvară mai mult, cu fiecare primă ninsoare se crede mai cert şi cu fiecare doză de soare pare mai intens. Este satul meu și-mi place  tot ce se află in el–  zilele, nopţile şi umbrele, vara plină cu cireşe şi iarna prezentată  în tablou de fulgi, pământul uscat şi potecile care duc spre casa părintească, glia umedă ce naşte pâine din soare, şi paşii mei goi hoinărind pe uliţa copilăriei. Satul în care m-am  născut este un sat așezat într-o zonă pitorească la răscrucea celor trei țări: Moldova , Ucraina și  România. Este cea mai sudică  localitate românească din zona Bugeacului.

Tot ce mă înconjoară, pentru mine  e tot românesc: istoria, tradițiile, obiceiurile, chiar si denumirea localității  e tot de origine română. Denumirea satului  meu, conform istoriei,  provine de la satul cu același nume de Frecăței aflat și astăzi în județul Tulcea, România. După războiul ruso-turc, care a avut loc pe meleagurile noastre pe la sfârșitul anilor 1870 cea mai mare parte a populației a părăsit regiunea  și atunci, locuitorii din satul Frecăței, județul Tulcea au trecut  Dunărea înghețată  și s-au stabilit pe aceste meleaguri. Trăind o bună  perioadă  de timp ei tot nu se hotărau ce denumire să-i pună localității în care s-au stabilit cu traiul  și au hotărât să preia denumirea  satului  Frecăței de unde veniseră. Și de atunci  și până acum satul în care m-am născut se numește Frecăței. Două localități-surori, ce trebuie unite într-o familie cu nume de România. E un sat cu tradiții și obiceiuri moștenite de secole de la strămoșii noștri care le-au păstrat și transmis din generație în generație până în zilele noastre. Tradiții si obiceiuri  frumoase specifice zonei și fiecărui anotimp: începând cu Crăciunul care se ține pe rit vechi  și terminând cu toate sărbătorile de peste an, toate asemănătoare cu tradițiile și obiceiurile din România.

Un obicei unic întâlnit numai în satul nostru este obiceiul numit ,,Chiti-Miti”.  El se petrece în ajunul Crăciunului, în prima parte a zilei. Copiii se duc pe la casele oamenilor și cântă următorul cântec:

,,- Chiti-Miti  după  sac

– Zgârâie ochii la colac

– Dați colacul și petacul

– Că vă rupe boii pragul

-Și ne ducem la altă casă

– Unde-i baba mai frumoasă

– Hei, hei , Chiti-Miti după  sac

– Zgârâie ochii la colac

– Hei, hei , Chiti-Miti!”

Gazdele le împart copiilor: bănuți, dulciuri, chiti-miți (colăcei împletiți).

Satul este așezat pe malul lacului Cahul. Lacul Cahul este un lac mare, cu apă cristalină, unde poți întâlni diferite specii de pești, unde în fiecare dimineață poți admira răsăritul misterios al soarelui, care este de fiecare dată diferit, iar apusul  se transformă în fiecare zi în palete de culori fantastice, ce te duc cu gândul la imagini întâlnite numai în povesti. Anume aici, imi petreceam zilele călduroase de vară împreună cu prietenii mei, răcorindu-ne în valurile imense ce se formau în urma adierii vântului, alergând după pelicani, încercând să-i prindem. E locul unde mergeam la pescuit, stând  pe o punte făcută din lemn și asteptând cu nerăbdare să prindem vreun pește.

Printre casele şi ogrăzile satului, se zăreşte, ca o binecuvântare, biserica satului natal. Acest lăcaș de cult  este unul special, nu numai că a fost construit recent, dar este special prin faptul că este construit din lemn. Este singura biserică construită din lemn din regiune. Acolo unde noi, locuitorii satului, ne refugiem sufletul în rugăciune, acolo unde mamele îşi botează copiii, iar părinţii îşi cunună fiicile şi feciorii. Crucile de pe cupolele bisericii se zăresc dincolo de hotarele satului, ca o dovadă  incontestabilă a spiritului de creştin a fiecărui locuitor, care, în timpul nopţii dăruie lumină oricărui trecător rătăcit pe drumurile satului, iar ziua, speranţă muncitorilor de pe deal, oameni gospodari ce îşi îngrijesc cu sfinţenie pământurile.

Aflându-ne in imediata vecinătate cu județul Tulcea, ne desparte doar Dunărea care, fără să mai facă vreun popas, curge neobosită  la vale, povestindu-ne parcă o poveste despre istoria acestor locuri sfinte. O istorie care nu poate schimba trecutul, dar care  poate schimba viitorul.  Dunărea ce spală de secole ambele maluri  fără să-i pese că desparte o inimă ce a fost tăiată  în două. O inimă  ruptă din același piept și  care bate la fel de tare și-i  pasă de viitorul  următoarelor generații. O inimă prin care curge același sânge de român, o  inimă care râde atunci când se bucura și care plânge, atunci când este tristă … O inimă ruptă din trupul unui  neam , din trupul unei țări … O inimă ce a devenit a nimănui… Si cu toate acestea stau adesea pe malul Dunării și privesc cu nostalgie la locurile, care se văd dincolo de EA, sperând la o inimă comună, pentru că suntem un suflet, o inimă, o țară!

Fiind unul dintre cele mai vechi sate din Basarabia, satul meu mai păstrează şi astăzi case în stil tradiţional,  arbori seculari, ce se zăresc printre poteci  ca o mărturie a veşniciei sale. Există o mulţime de motive pentru care mă mândresc cu satul meu.

,,Să nu uităm niciodată de satul în care ne-am născut”, îmi răsar în minte, parcă aievea, cuvintele primei mele profesoare. Astăzi, fiind  absolventă a școlii medii de cultură generală din satul natal, privesc în urmă cu nostalgie şi dor, copleşită de amintiri ce cuprind imaginea școlii, a profesorilor atât de răbdători şi a colegilor, care au crescut şi s-au dezvoltat, la fel ca şi mine, sub aripa acestei instituţii de învăţământ. Niciodată n-am să regret că am învăţat aici – pentru că succesele pe care le-am avut le datorez, fără îndoială, acestei școli.

În  școala din satul natal  au învăţat şi continuă să înveţe elevi care sunt olimpici la diverse discipline, copii care au atins performanţe în sport şi cultură, adolescenţi energici, care se implică activ în viaţa comunităţii. Elevii, cât și locuitorii satului meu îşi iubesc baştina, tradiţiile şi, mai presus de tot – Patria. Drept dovadă, în fiecare an, de ziua nașterii Marelui poet national Mihai Eminescu și de ziua  internațională a limbii  materne, care se serbează pe data de 21 februarie în școala noastră se organizează diferite măsuri extrașcolare: serate, concursuri de desene ale marelui poet sau fragmente din opera sa, recitaluri de poezie, cântece și dansuri închinate atât Marelui poet național – Mihai Eminescu, cât și  limbii române.

Noi, cei prezenți în sală, savurăm cu bucurie farmecul din poeziile, cântecele şi dansurile închinate atât Marelui poet național – Mihai Eminescu, cât și poezii dedicate limbii române. Acestea sunt unele  dintre evenimentele care reuşesc să-mi umple sufletul de mândrie, pentru faptul că în satul meu există respect pentru limba noastră română, pentru datini şi tradiţii, iniţiativă de a cultiva această iubire şi viitoarelor generaţii. Văd dragostea  faţă de Patrie şi Limba strămoşească  încununată în privirea lor, în felul lor de a fi, de a vorbi …
Toate acestea sunt lucruri extrem de  importante , pe care le apreciez foarte mult şi care îmi cresc mereu sentimentul de iubire necondiţionată faţă de satul meu natal. Îmi iubesc satul pentru că aici locuiesc oameni receptivi, buni, gospodari.

Astăzi, am tot viitorul în faţă. Am absolvit recent școala, iar în continuare intenţionez să-mi continui studiile peste Prut. Deşi viaţa este plină de surprize, şi nimeni nu cunoaşte  ce îl aşteaptă, indiferent de locul unde mă voi afla – mereu o să port în suflet satul meu natal, Frecatei, acest minunat colţ de rai, unde am copilărit şi am crescut. Şi sunt mândră şi fericită că anume acesta este satul meu şi cu certitudine nu l-aş schimba pe nici unul. Frecăței – cel mai scump, cel mai drag şi mai iubit sat din Basarabia istorică!

Scris de:

Merlici Ludmila, localitatea Limanscoe, Ucraina