MOTTO:

„Limba Română este o limbă extremă: când o vorbești pare că nu există, când taci, încep s-o vorbească toate lucrurile”. (Costel Zăgan)

Limba este comoara cea mai de preț a unui popor, e o trăsătură definitorie a unui neam, a unei națiuni. Limba se moștenește din moși strămoși și se transmite din generație în generație.

Limba mea este limba română. Ea este o limbă melodioasă, încântătoare și frumoasă. Încă din primele clipe de viață, auzul mi-a fost alinat de limba română. În această limbă pentru prima oară am spus mama și tata, iar ei mi-au răspuns în același grai. Cu ajutorul ei cunosc lumea și o înțeleg. Totul ce mă înconjoară în viața mea se învârte în jurul acestei limbi.

Nu contează că nu locuiesc în România, locul unde s-a cristalizat poporul român, popor care a dat naștere limbii române, dar  cu toate acestea nimeni nu mă poate opri să gândesc, să visez și să vorbesc în limba română. Ucraina este despărțită de România doar printr-un râu, însă acest râu nu poate să despartă aceste două popoare.

În țara noastră este război care provoacă multă suferință și durere atât nouă cât și întregii lumi. Poporul român a fost și este gata să ne ajute, și-a deschis sufletul, casele și tot ce are mai bun pentru noi, aceasta fiind o dovadă că ne bate inima în unison.

Limba română este precum Luceafărul, prima stea a serii și-n același timp ultima stea care se stinge dimineața. Dar spre deosebire de Luceafăr, ea nu se stinge niciodată. Ea este o limbă de pâine, de suflet, o limbă care dăinuie peste veacuri.

Doar în limba română, cât de mare n-ar fi durerea, pot să o alin, iar bucuria și fericirea să o preschimb în cântec, precum spunea și poetul L. Damian în poezia «Grai»:

«În limba asta pot să plâng

Când jalea mă doară,

Și-n ea găsesc cuvânt să-mi dea

Putere nouă iară.»

Oriunde m-aș afla voi purta mereu cu mine limba română, deoarece mă mândresc cu ea. Nu aș vrea să spun niciodată că alte limbi, alte graiuri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară îmi este limba română în care m-am născut, încât o consider o comoară. În această limbă mi-am întărit prietenia cu Dumnezeu ceea ce este cel mai important lucru în viața fiecărui om. În această limbă îmi văd trecutul, prezentul și viitorul.

Scris de:

Luisa Fernanda Moiș, Solotvino, regiunea Transcarpatia, Ucraina