„De la Nistru pân’ la Tisa, tot Românul plânsu-mi-s-a”, cuvintele marelui poet al nostru Mihai Eminescu. Din păcate, trăim vremuri, când multor persoane le este rușine de proveniența lor, de naționalitatea lor. Ei nu știu cât sunt de săraci…
De mic copil am fost învățată de părinții mei, că trebuie să fiu mândră de originea mea, numele meu și limba pe care o vorbesc. Mi-au mai spus că strămoșii mei au venit de pe meleagurile românești, mai precis, de pe valea Mureșului. Cu ei au adus și tradițiile, obiceiurile, cântecele, folclorul și costumul popular.
Cele mai îndrăgite obiceiuri îmi sunt cele de Paște și Crăciun. De la părinții mei am mai auzit și de multe alte obiceiuri care azi din păcate sunt uitate, și anume de Sf. Petru, când s-a colindat prin sat și au adunat mere de la săteni.
M-au învățat să îndrăgesc muzica și folclorul românesc, așa că am participat și încă mai particip la diverse serbări și festivale de muzică și folclor românesc. De obicei îmi aleg cântece vechi din Banat caracteristice regiunii noastre. Costumele populare le păstrez cu sfințenie și cu drag le port la oricare manifestare.
Cel mai drag îmi este acela pe care mama la moștenit de la străbunica ei. Cusut pe bumbac cu ață neagră, iar cotrințele cusute la război cu multe flori. Ciupăgarul este identic ca și modelul de pe poale.
De la strămoșii mei măcar o amintire, căci erau o rădăcină, nu o smulge de sub tine…cuvintele mamei mele. Nu poți spune că n-ai nici loc, nici țară, nici neam și nici nume.
Mândrește-te și fii mândră în continuare căci în inimă îți este scris destinul cu slove nevăzute.
Scris de:
Nina Brenda, localitatea Zrenjanin, Serbia
