Fiecare persoană are un loc de care este legat sufleteşte, iar pentru mine acest loc este satul meu natal, Uzdin. Uzdinul este un sat românesc care aparţine comunei Covăciţa, situat în Banatul sârbesc în nordul Serbiei în apropierea malului stâng al Timişului. După unele date istorice, Uzdinul în anul  1890 a avut cei mai mulţi locuitori, aproape 6 mii. Din păcate acest număr de locuitori din an în an este în scădere şi acum numărul locuitorilor este doar în jur de 2000. Din punctul meu de vedere Uzdinul este un sat comfortabil, plin de viaţă… dar uneori ţi se pare că este tot mai pustiu…cu case încuiate şi părăsite care aşteaptă ca cineva să le deschidă uşa şi să răsune gălăgia copiilor. Uzdinul fiind un sat ca şi aproape toate satele, nu este atrăgător pentru tineri….şi rar, dintre tinerii care pleacă la şcolarizare la oraşe, se mai înapoiază în sat, dar totuşi, chiar și dacă sunt plecaţi, aşteaptă reîntoarcerea în satul natal până mai au părinţi, bunici care le pot oferi bucuria călduroasă familială. Auzind din poveştile bunicilor, sătenii Uzdinului au fost harnici agricultori şi crescători de animale, unde erau cu toţii încadraţi la această muncă, atât cei mari, cât și cei mici. Însă vremurile s-au schimbat şi Uzdinul ca şi alte sate mereu merge pe calea stingerii… Totuşi noi care trăim în acest sat ne dăm silinţa şi nu dăm voie sa se ajungă la una ca asta.

Puţine sunt persoanele care au văzut bogăţiile acestui sat, dar şi mai puţin care le preţuiesc. Pentru mulţi Uzdinul este un sat plictisitor, țărănesc dar nu şi pentru mine. Mie nu-mi place satul meu pentru că nu avem arhitectură modernă, moluri sau trafic aglomerat, ci pentru căldura pe care mi-o oferă. Nu vorbesc de căldura de la cuptor, ci de relaţiile omeneşti dintre săteni. Vă puteţi imagina cât îi înseamnă unui bătrân sau bătrâne să treacă doar câte vreun copil prin fața lor și să le zică  „Bună ziua!”, „Cum sunteţi?”, „Vă trebuie ceva?”… Chiar aşa, ce mult înseamnă…

Spiritul sărbătorilor nu poate fi mai frumos ca şi în satul meu. Cu nerăbdare aştept iarna şi sărbătorile de Crăciun unde sătenii se adună în centrul satului, petrecând timpul împreună cu vreo răchie caldă, sau vin, când se simte mirosul de cârnaţi prăjiți, răsună vocile colindătorilor care merg apoi din casă în casă, chiar vreodată copiii cu ajutorul celor mai în vârstă au onoarea de a da drumul la felinare…este frumos, chiar şi căsuţele se împodobesc frumos şi se simte din plin spiritul Crăciunului când ne întrecem a cui casă este cel mai frumos decorată. Se simte spiritul magic de sărbătoare. Da, nu numai iarna şi primăvara este frumos în sat cu obiceiurile de Paşti şi tradiţia Festivalului de poezie „Buna vestire” unde vin copiii români de a recita şi arată portul cu care se mândresc.

Pădurea noastră apropiată de pe malul Timişului primăvara primeşte o haină verde apoi albă care i-o oferă puful nenumăraților plopi şi te simţi parcă ai fi într-o câmpie de vată de zahăr. Te poţi duce să te recreezi şi cu bicicleta. Dar de week-end este şi mai frumos, când apare mult mai multă lume care sparge tăcerea pădurii cu muzică, râsete și voie bună, distracţii, miros de grătar.

De asemenea, îmi place şi vara. Atunci îmi petrec timpul în căsuţa din copac citind şi bucurându-mă de căldura soarelui. Foarte mult îmi place să privesc apusul soarelui. Ce e mai frumos decât privind soarele din vârful copacului?

Cât de ciudat să pară… dar îmi place şi toamna când frunzele colorate fac covor, cu ploile aşteptate după o vară călduroasă, ceaţa ce o tai mergând în drum spre școală.

Pentru mine Uzdinul este locul unde încep rădăcinile mele indiferent unde mă vor purta crengile copacului meu. Sper că nu voi uita niciodată clipele petrecute în satul meu natal.

Poate de aceea am și scris acest mini eseu. Care evident a izvorât din sufletul meu.

 

Scris de:

Magdalena Spăriosu, localitatea Uzdin, Serbia