Mă numesc Angelina Dan, vin din localitatea Ecica, Banatul Sârbesc și în povestea aceasta voi spune ceva mai mult despre iubirea mea față de Ecica.
Ecica e un sat în care românii noștri trăiesc de mai multe sute de anii. Sunt foarte mândră că sunt româncă și că avem mult popor românesc în satul meu frumos. Frumusețea nu se poate descrie prin vorbe, toată lumea ar putea să viziteze satul meu. Eu și prietenii mei români cu drag îi așteptăm.
Când veniți la noi în sat puteți vedea Castelul de vânătoare, cel mai frumos din Banat, școala cea veche, Biserica Ortodoxă românească.
Prin satul meu curge râul frumos Bega, care curge și prin orașul din România, Timișoara.
Nu aș vrea să vă zic totul despre satul meu, cel mai bine ar fi ca toată lumea care vrea să vadă un sat tipic românesc să vină în vizită la noi.
Dar acum ceva ce, cu mândrie doresc să vă spun din tot sufletul. Doresc să vă povestesc ceva mai mult de cultura românească în satul meu. Nu se știe precis când românii noștri s-au stabilit în sat. Dar eu doresc să le mulțumesc, din cauză că fără venirea lor în sat, eu nu aș fi avut oportunitate să iubesc și să vorbesc limba română.
Strămoșii mei purtau port foarte frumos, eu aș vrea să îl port în toată ziua… Da nu pot. Nu e nici rău, când se organizează festivaluri pentru copiii români din Voivodina atunci toți copiii ne bucurăm că avem o manifestare așa, că putem să îmbrăcăm frumoasele porturi strămoșilor noștri. Frumusețea portului se poate descrie prin toate floriile, toate firele cusute de mână. Chiar nu pot nici să cred cât de greu era să se facă ceva atât de prețios.
Noi acum ca cum am și spus nu putem purta portul în toată ziua, dar am auzit că strămoșii noștri din Ecica se îmbrăcau în portul lor cel mai frumos cu cât mai multe detalii doar pentru ocazii speciale. La ocaziile speciale mă gândesc la Crăciun, Paște, Rusale…
Pe lângă îmbrăcămintea specială sunt și niște obiceiuri care și în ziua de astăzi se păstrează. De Ajunul Crăciunului noi copii mergem din casă în casă și colindăm. La toate sărbătorile cele mari se face cozonac. De Paște mergem la biserica ortodoxă română din sat și așteptăm cu sătenii învierea Domnului. La vinerea Paștelor să strâng vecinii și să face popcorn, la noi se zice cocoș.
Aceste erau niște obiceiuri din bătrâni care se păstrează în satul meu frumos Ecica. Eu pot să zic că doresc să trăiesc toată viața în localitatea mea cea frumoasă și cu poporul meu românesc.cAsta a fost o mică poveste despre baștina mea și eu cred că nu se poate spune tot ce îi în inima mea.
Scris de:
Angelina Dan, localitatea Ecica, Serbia
