De când mă țin minte, locuiesc la țară. Aici, unde mama îmi cânta cântec de leagăn, unde-i aerul curat, și-i liniște. Satul meu natal este un sătișor așezat pitoresc la marginea țării. Nu este un sat mare în comparație cu satul vecin, însă, inimile sătenilor sunt mari. Denumirea satului meu este Probotești. Prin documentele istorice se vorbește despre legătura între mănăstirea Probota din județul Suceava și satul Probotești din Ucraina. Pe timpuri, pământurile de aici aparțineau mănăstirii.

Satul nostru este primul sat de lângă hotarul cu România, la marginea lui aflându-se și punctul de trecere al frontierei Racovăț-Diacovțî, care de mai bine de un deceniu este închis la reparație. Copilăria mi-o petrec aici, în satul care mă motivează să aduc bine societății, să ajut sătenii și să fiu de folos. În centrul satului se află biserica mare și frumoasă, care se vede din satul Racovăț. Ea a fost construită în anul 1872 și poartă numele Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Este o biserică veche românească, cu icoane ce au peste o sută de ani, care a reușit să treacă prin cele mai grele perioade ale războiului, păstrându-și și astăzi toate tradițiile și rânduielile bisericești. Biserica din Probotești nu a fost închisă niciodată. La ea vin creștinii cu frică de Dumnezeu și cei, care se roagă pentru sufletele noastre. Mărturii despre credința proboteștenilor ne sunt câteva troițe înălțate în sat, înfățișând Răstignirea Domnului, la care sătenii se închină și le îngrijesc.

Căminul cultural, care este alături, în vechime a fost bancă populară românească. Actualmente este un cămin cultural modern, renovat și mare. Tot în centrul satului se află școala. Școala din sat este o școală gimnazială. În ea învață copii silitori și dornici de cunoștințe. Această școală a cultivat pe parcurs de mai bine de un veac dragostea de carte, de baștină și de cei apropiați miilor de proboteșteni. Între pereții acestei școli și-au făcut studiile personalități ca: Victor Mandalac, viorist talentat al orchestrei ,,Lăutarii”, condusă de Nicolae Botgros, Vasile și Gheorghe Pavel, autori de cărți istorice, Iulian Florea, regizor cunoscut în România și mulți alții.

Nu există sat, dacă nu are obiceiuri și tradiții. Proboteștiul este satul, care și-a păstrat bine tradițiile și obiceiurile. Colindătorii de Crăciun, urătorii și semănătorii de Anul Nou sunt așteaptați cu nerăbdare de fiecare sătean. Tradițiile îi adună pe toți la casa părintească, la masa de sărbătoare. Încondeierea ouălelor de Paști, pomenirea morților, mersul la biserică în noaptea de Înviere, ne fac uniți, ne fac o familie mare. La nunți se aud și astăzi iertăciunile rostite de vornicei. Furatul miresei, dezgătirea miresei, la fel sunt obiceiuri păstrate de la strămoși.

Oriunde voi pleca în viitor, știu sigur că mai frumos sat nu voi găsi. Acest sătuc, cu multe livezi, văi, dealuri și iazuri, cu oameni harnici și buni la inimă, mereu mă așteptă.

Scris de:

Alexei Tutunaru, localitatea Probotești, raion Herța, regiunea Cernăuți, Ucraina