Mă mândresc nespus de mult că m-am născut și locuiesc într-un sat foarte frumos, care merită să fie descris cât mai detailat. Satul meu natal este numit Voloca și este cel mai minunat loc de trai. O să vă propun atenției o prezentare și o să vă explic de ce anume cred că acest meleag este un colț de rai pe Pământ.

După scrisurile vechi istorice și din auzitele din bătrâni, am aflat că volocenii provin din zona Maramureșului. Cu multe sute de ani în urmă au sosit pe aceste meleaguri și au început să formeze așezări, au dezvoltat acest loc și în sfărșit s-a format un sat mare, rânduit cu multă stăruință și harnicie. Prima amintire despre satul Voloca a fost menționată în documentele istorice încă din anul 1575. Pe drapelul și stema Volocii sunt desenate spice de grâu, o coroana asemănătoare cu a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, o cruce, un nai și un ac de cusut. Fiecare din aceste simboluri face parte din istoria satului și are o importanță mare. Crucea simbolizează credința, naiul – tradițiile, iar acul – hărnicia gospodarilor.

Acest loc minunat a petrecut multe încercări în decursul veacurilor. A fost sub influența a mai multor popoare și culturi, precum: Principatul Moldovei, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, Uniunea Sovetică. Acum suntem în componența Ucrainei. Culegând cele mai de trebuință lucruri de la fiecare popor, am rămas și suntem un sat român, care cu mare cinste și respect își păstrează istoria și tradițiile. Desigur, trecem și prin încercări, ne modificăm stilul de viață, dar tot ne simțim că suntem parte a unui neam măreț, neam de români, vorbim românește, gândim românește și visăm românește.

Geografic, Voloca este situată într-o localitate ca un colț de rai, înconjurată de codri seculari cu arbori măreți și rămuroși, unde cresc stejari, fagi, mesteceni și brazi înalți. Meleagul este caracterizat printr-o îmbinare armonioasă a formelor de relief. Printre dealuri și coline șerpuiesc câteva izvoare, numite Olicica, Borodaci, Hrușovăț și cel mai mare – râul Derelui. Cândva demult, zic bătrânii, acestea erau râuri cu apă multă și limpede, pline de pești și raci, unde se scăldau voioși copiii, iar gospodinele puneau cânepa la topit. Fiecare gospodărie este împodobită cu livezi bogate de pomi fructiferi, cu grădini roditoare  și o mulțime de flori. Dragostea spre frumos este un atribut caracteristic fiecărui locuitor din satul meu. În Voloca locuiesc gospodari cinstiți și buni la suflet, prietenoși și harnici, care cu mare stăruință îngrijesc locuințele lor, le fac comfortabile și împreună, mână la mână, fac o imagine frumoasă satului întreg. Oamenii în satul nostru sunt foarte amabili, sârguincioși, cu credință în suflet, cu un simț de concurență sănătoasă, care îi motivează să devină tot mai reușiți în ceea ce își doresc. Este o bucurie să vezi când de sărbătorile mari fiecare își pregătește gospodăria, cum toți muncesc precum un roi de albinuțe. Iar în caz de vreun necaz toți.

Datorită măiestriei, gustului rafinat și lucrului manual delicat, despre localitatea Voloca cred că s-a aflat în toată lumea, ca locul unde se confecționează cele mai frumoase rochii de mirese, care au cucerit inimile fetelor. Acest fenomen s-a realizat pentru că din vechi străvechi, volocenii tindeau spre frumos și gingaș. Până a coase rochii de mirese aici se confecționau coronițe din flori artificiale – podoabe pe capul fetelor și mireselor și buchețele de floricele care se prindeau la pieptul nuntașilor. Mai devreme, tot aici in sat, se făceau lumânari împodobite pentru cununii și botezuri. Toate acestea reprezentau rezultatul lucrului manual de înaltă calitate, mult prețuit de cumpărători și negustori. Mă mândresc mult ca fac parte din acest neam de oameni harnici și iscusiți, prețuitori de frumos.

Un alt punct important de mândrie pentru baștina mea sunt obiceiurile și tradițiile, care provin de multe veacuri și pe care le păstrăm, le cinstim și le înfrumusețăm continuu. La noi în sat, copiii, de la mic până la mare, umblă cu colindul, din casă în casă, cântând colinzi auzite de la bunici, slăvind nașterea Domnului Isus Hristos, îmbrăcați cu sumane împodobite, iar pe cap băieții își iau cușmă din blană de miel și fetele se impodobesc cu basmale înflorate. Sub sumane se îmbracă cu haine naționale din pânză naturală, cusute cu mărgele strălucite de bunici și străbunici cu mare dragoste pentru nepoți. Iar pe umăr copiii poartă traiste cusute cu flori, unde pun dulciurile primite de la gospodari. În ajunul de Sfântul Vasile copiii umblă cu plugușorul, sunând din clopoțele la ferestrele gospodarilor, cu urări de roade frumoase, sănătate și cele bune în Anul Nou.

Flăcăii susținuți de gospodarii satului, umblă cu „Malanca”, care tot este o tradiție respectată din străbuni. Ei își pregătesc haine mascate speciale: de Mălăncuță și Malancoi, de Nunii mari, Babă și Moșneag, Popă și drac, Strajnic și Jidov și altele. „Malanca”, după obicei, începe ca o nuntă străbună cu fanfara, care cutreieră tot satul, fiecare gospodărie, timp de câteva zile și nopți fără încetare și le vestește la toți biruința luminii asupra întunericului. De sărbătoarea Iordanului, la Bobotează, după asfințirea oghiazmei, toți gospodarii întâmpină preotul la porțile lor cu lumânarea aprinsă și un șervet pregătit în dar, pentru a fi stropite cu apă sfințită casele lor. La Sfintele Paști, bisericile sunt pline de credincioși, îmbrăcați în haine de sărbătoare, care cântă cu bucurie „Hristos a înviat!”, cu coșurile împodobite cu flori și colac special numit păscuță și ouă colorate. Luni și marți după Paști tinerii ciocnesc ouă roșii și umblă cu „Udatul”, având ulcioare înfrumusețate cu flori vii de primăvară, asfințindu-se unii pe alții, vestesc despre Învierea Domnului.

O frumusețe deosebită  are loc la nunțile petrecute în satul nostru. Dimineața fetele invitate, ca niște flori măiestre îmbracă hainele tradiționale – numite naționaluri – ie și catrințe, care sunt țesute la stative vechi, ce servesc drept mărturie de iscusință a gospodinelor. Una, mai frumoasă decât alta, ele dansează în horă cu mireasa și mirele. O mulțime de tradiții păstrate din vechime se respectă la nunțile noastre: „Hora bucătarului”, „Jocul colacilor”, „Pripoiul miresei”, „Dansul sfășcilor”, „Înhobodatul miresei” și alte obiceiuri, care fac o deosebire esențială între nunțile noastre și cele din împrejurime.

Mai avem în sat tradiția ca în fiecare an să ne adunăm în centru pe toloaca satului de: ”Sărbătorea Hramul satului”, de ”Ziua roadei”, ”La brad” și la ”Masa porcului”. În aceste zile se organizează festivități împreună cu artiștii locali talentați, care ne fac deosebită placere să savurăm împreună cântece românești, dansuri populare, să pregătim și să servim mâncări tradiționale. Ne mândrim mult că avem colective bogate: de dans “Mărțișor”, orchestra școlară  „Mugurel”, orchestra de instrumente populare „Trandafir”, corurile „Gospodarilor”, „Bujorii Volocii”, „Codrii Cosminului”. Este o mare cinste de a fi membru al acestor colective. Toate acestea evenimente  împreună ne unesc pe toți, ne întăresc simțul că facem parte din marele neam de români.

Voloca este un loc unde progresul se combină cu elementele valoroase vechi. Pe lângă casele moderne sunt păstrate și îngrijite casele din lemn bucovinene construite în alt veac, cu fântâni din piatră cu apă limpede și gustoasă. Pe lângă panelele solare pe pajiștea satului pasc vite cornute și turme de oi. În Voloca se află cea mai mare biserică din lemn din Bucovina construită cu aproape 200 de ani în urmă asfințită în numele Sfântului ierarh Nicolae. Tot aici a fost construită și o biserică nouă, întitulată victoriei glorioase a lui Ștefan cel Mare și Sfânt în Bătălia din Codrii Cosminului, care poartă numele Sfinților apostoli Petru și Pavel. Un alt monument istoric viu păstrat și cinstit cu mare grijă, este stejarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt – copac secular imens, pe care opt maturi nu-l pot îmbrățișa și care se află în preajma satului, în Codrii Cosminului.

Există încă o mulțime de motive de ce mă mândresc cu locul meu natal. Este un loc care a rezistat încercărilor, dar și-a păstrat identitatea. Satul este o ființă vie, care trăiește, gândește, întinerește și îmbătrânește, se bucură și se întristează. Voloca și-a dobândit un suflet, găsindu-se pe sine ca individualitate printre satele vecine. Este un sat care se modernizează, pășește înainte, dar cu stimă și respect față de fiecare perioada a sa istorică. Pe acest meleag eu m-am născut, aici s-au născut părinții și buneii mei. Aici eu îmi culeg cele mai frumoase și mai importante amintiri din viața mea. Visez la viitor. Oriunde aș călători sau m-ar arunca soarta, promit să revin la locul de baștină, la casa părintească, să păstrez vii aceste valori. Nu există un alt loc mai de preț, decât  acasă, locul unde m-am născut, am crescut și de unde îmi provin rădăcinile, locul unde mă simt fericit, Voloca – meleagul unde îmi bate inima în limba română!

Scris de:

Penteleiciuc Vladislav, comuna Voloca, regiunea Cernăuți, Ucraina