Festivitatea de decernare a premiilor pentru elevii români din Serbia, premiați la Concursul de eseuri dedicat comunităților istorice românești din Serbia și Ucraina, „Îmi bate inima în limba română”, organizat de Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană (ADICE) în parteneriat cu Asociația de interes obștesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS), Centrul de Informare al României din Ismail, Centrul Media Bucpress Cernăuți și Asociația Generală a Cadrelor Didactice din România (AGIRo), a avut loc sâmbătă, 26 noiembrie, în sala mare a Primăriei orașului Vârșeț, neîncăpătoare pentru a-i primi pe toți cei ce doreau să asiste la acest eveniment. Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.