Danilescu Evghen – Limba Română și Prutul

Cu cât mai mulți vorbitori de limba română vor fi, cu atât mai puternică, mai bogată și supraviețuitoare va fi limba noastră! Precum apa râului îşi găsește drumul când e prea multă, așa și limba are putere, când e mult folosită, scrisă, citită şi vorbită. Chiar dacă izvorăște din munții Carpați, unde locuiesc huțulii vorbitori de ucraineană, curgând la vale, bătrânul Prut, ajunge la Cernăuți. Oraș vechi, frumos, cu o arhitectură frumoasă și o istorie de mai mult de șase secole. Apa are capacitatea de a-și aminti…și râul își aminteşte că Cernăuțiul a fost oraș românesc. Aici Prutul a învățat limba română. Apa lui vorbeşte în limba noastră. Intrând în Horecea Urbană, în biserica din lemn din cimitirul satului preotul slujeşte în limba română. Prutul vede că enoriașii și-au păstrat limba și școala românească. Curgând de la Cernăuţi la vale, trece pe lângă mai multe sate de români – Ostrița, Mahala, Țureni, Boian, Horbova, Satu Mare, Priprutia, Boianivca, Noua Suliță, Marșinți, Movila, Lunca etc. Apoi coboară prin alte sate româneşti şi intră în Republica Moldova și România. După ce se scurge în Dunăre, ajunge tocmai în Marea Neagră.

Satul meu este situat pe malul stâng al râului Prut. Casa păriţilor mei e pe șes întins şi neted, dar în comună avem şi dealuri, de unde putem admira valea Prutului Avem şi izvoare cristaline, unde oamenii îşi potolesc setea cu apă curată. Sunt sate în care încă se păstrează tradițiile strămoșilor noștri. Pe ambele maluri ale Prutului avem obiceiuri vechi, majoritatea nescrise în cărți. De sute de ani, ele au fost transmise în limba română de la tată la fiu, de la mamă la fiică, de la cunoscători la urmaşi. Şi astăzi le păstrăm cu sfințenie. Avem bisericile cu slujbe în limba română. Avem cimitirile cu inscripțiile pe cruci în românește. Avem denumirile de sate în română. Din păcate, în anumite perioade istorice unele au fost “rebotezate” de către ruși sau ucraineni. Totuși, băștinașii au ținut la vechile lor denumiri și multe sate au rămas oficial cu denumirea nouă, dar neoficial, în popor, cu denumirea veche. Nordul Bucovinei a fost sub diferite ocupaţii. A fost și parte a Imperiului Habsburgic, și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, este parte a Ucrainei, dar continuă să rămână pământ românesc.

Am scris mai sus că am casa pe malul stâng al Prutului. S-a păstrat vechea fântână a străstrăbunelului meu și nucul bătrân, înalt pâna la cer. Are coroana mare și rotată, şi o vârstă de peste 200 de ani. Lumea cândva se subordona total naturii, nu precum azi. Ba, chiar se simțeau neputincioşi în faţa ei și se temeau de ce se întampla în jurul lor. Își făceau casele, sau bordeiele, precum era pe atunci, aproape de apă, pentru a supraviețui. Deseori, în urma ploilor abundente apa dădea peste mal. Atunci inunda casele, gospodăriile, grădinile prelucrate, lua la vale tot ce-au agonisit gospodarii, uneori chiar și viața lor. Însă, au venit alte timpuri: omul avansează continuu. Caută să deslușeasca tainele existenței universului. Omul a devenit mai puternic, a reușit să dovedească supremația în calea naturii, având un mare aport asupra acesteia. Datorită acestui fapt pănă și vechiul Prut, care de mii de ani a curs pe același drum a luat o altă cursă. Aproape cu un veac și jumătate în urmă, în perioada când Imperiul Austro-Ungar a ocupat aceste meleaguri, foarte multe lucruri bune și frumoase s-au construit în Cernauți și în satele din jur.

Una dintre acestea este calea ferată, care și astăzi leagă orașele principale din Vestul țării cu cele din Est şi centru, și cu țara vecină Republica Moldova. Austriecii au studiat mult albia râului Prut. Ca să facă traseul propus, unde era nevoie, au mutat albia Prutului, făcând baraje rezistente. În 12 iunie 1884 a fost deschisă porţiunea de cale ferată Cernăuți-Noua Suliță, care trece prin comuna noastră Boian. Prutul a fost mutat anume pentru secvența, unde apa se apropia prea mult de Priprutia (vechea denumire Lihaceni), de dealul mare, din care se scurg câteva părâiaşe, având izvoarele în partea de miază-zi și toate erau mici afluenți ai marelui râu. Prutul aici se lărgea, avea putere și ca să se poată construi linia căii ferate, a fost nevoie să fie mutată albia lui. S-a săpat alt canal și râul a fost strămutat cu 2 km mai spre Sud, înconjurând Boianivca, care aparținea de ținutul Herța. Era situată pe malul drept al râului, dar a fost lasătă deja pe malul stâng al albiei și alipită marelui Boian.

Am cercetat o hartă foarte veche, care datează cu anii 1774-1775, unde am văzut şi vechea albie a râului, și vechea denumirea a satului. Boianivca s-a numit cândva Sinehău, apoi Cotul Boian. Hotar între Boianivca și Priprutia a devenit calea ferată și lunca mlăștinoasă, care fusese cândva fundul Prutului. Ani în urmă era baltă, se mai zicea bahnă, dar azi e aproape total uscată. Pe alocuri mai este puțină apă și nămol. Atât de mult s-a uscat fundul Prutului căci făcând drenaj este construită și o firmă mare de materiale de construcţie acolo, parcare de autocamioane şi oficii, care se dau în arendă. De ambele părți ale firmei este imaș pentru vite și grădini cu culturi agricole. A fost desecată toată lunca, doar un canal îngust de apă trecând pe sub un podeț micuț mai amintește că pe aici a curs Prutul. Sunt artificial săpate și câteva iazuri, unde se adună surplusul de apă. Când e debit de apă, apa se întoarce la matca ei. Prutul inundează suprafaţa vastă a luncii lui.

Satul Boianivca devine complet o insulă neavând deloc legătură cu uscatul. Asta este puterea apei mari. Apa când e multă își găseşte drumul. La fel și limba română, care a fost stăpână în Nordul Bucovinei, dacă ar avea adepţii ei peste tot, ar sparge malurile, ar distruge barajele și granițele impuse de Puterea Sovietică. Nu ar ține cont de ucrainizarea școlilor şi ucrainizarea totală a unor sate întregi pe parcursul deceniilor. Limba și-ar câștiga înapoi albia ei și ar trăi bine pe meleagul sfânt, care istoric îi aparține. Și nu ar întreba urmașii noștri cum am întrebat și eu de mama: de ce limba noastră se vorbește doar peste hotarele țării şi nu aici, la noi acasă? La care mama mi-a răspuns: „căci a noastră Patrie Mamă e dincolo de acel hotar.”

Dar noi nu ne pierdem, noi existăm aici, ne naștem din nou şi izvorâm, ca din pamânt, precum acele izvoare care iau naştere la poalele dealului din satul nostru. Nici în cei mai secetoși ani ele nu au secat de tot. Nici când râul și-a schimbat albia, îndepărtând punctul lor de confluență cu câțiva kilometri, nici atunci pârâiașele cu apă lină nu au renunțat să curgă şi să ajungă în Prut. Căci toate apele curg în aceeași direcție şi au același țel. Dacă și noi, românii de aici, am privi în aceeași direcţie şi am gândi la fel, nu ne-ar zdrobi nimeni, niciodată, nici ca națiune, nici graiul nostru, nici credința şi nici obiceiurile. Am supraviețui tuturor obstacolelor impuse!

Scris de:

Danilescu Evghen, localitatea Boian, regiunea Cernăuți, Ucraina