Satul meu de baștină este un colț de rai, înconjurat de dealuri și munții înalți, intersectați de râul Căraș. Un peisaj de vis, care a început ca un basm românesc: „A fost odată ca niciodată”, în anul 1361, iar povestea continuă, precum cântecul păsărilor în Carpați. Coșteiul își trage originea de la coșuri de tei. De altfel, teiul este un arbore foarte răspândit în localitatea Coștei. Aici, majoritatea locuitorilor sunt etnici români, oameni simpli de la țară, iubitori de tradiții, obiceiuri și frumos, care au învățat melosul muzical de la cântecul păsărilor. Această înzestrare a dus la înființarea celor două societăți culturale: Mihai Eminescu și Eminescu, care au în componență  fanfare, coruri, formații de folclor, teatru, la care activează aproape toți locuitorii satului, cu excepția bătrânilor. Muzica și folclorul au dus faima Coșteiului dincolo de frontierele hotarului. Acest aspect ne face deosebiți și într-un fel unici în peisajul românesc din Serbia, devenind  în timp un  fenomen de admirat și invidiat.

La Coștei funcționează școala cu predare în limba română, iar în centru satului, biserica stă de veghe Carpaților și Cărașului care curge lin, lin, spre câmpia bănățeană. Așezarea dispune de cămin cultural, bibliotecă, scenă de vară, iar în fața căminului, bustul lui Eminescu ne veghează și inspiră. Coșteiul este SATUL FESTIVALURILOR! Cele mai multe manifestări culturale și festivaluri s-au organizat la Coștei. Amintim unele: Festivalul Fanfarelor, Festivalul Mărțișorului, Festivalul primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu, Festivalul Copiilor, Marele Festival de Folclor și Muzică Populară Românească din R. Serbia, Festivalul Colindele Neamului, Zilele Coșteiului și multe alte manifestări culturale și spirituale. La Coștei s-a înființat cercul cultural-literar Lumina, primul ziar sătesc Opinca, a treia casă culturală din Banat și Transilvania s-a ridicat la Coștei… este pe drept considerat un focar de răspândire al culturii românilor din Serbia.

Micro-toponimia localității este foarte bogată și variată cu denumiri caracteristice românești, iar izvoarele și poienile sunt foarte numeroase în aria așezării. Amintim unele: Valea răgetului, Poiana verde, Izvorul din zăbran, Culmea, Cioaca, Curechea, Dumbrava, Moara călugărească, Fântâna din izlaz, Mala, Curpinii și altele. La Coștei chiar și cărările, drumurile sau potecile din pădure au denumirea lor, care în trecut a ușurat orientarea și comunicarea oamenilor. Coșteiul este satul legendelor. De departe cea mai cunoscută legendă face referință la Atila Biciul lui Dumnezeu care ar fi înmormântat pe câmpia râului Căraș.

Localitatea a fost vizitată de trei președinți și doi prim-miniștri de state.  Sunt mândră de originea mea românească și coșteanţă, care mă face nespus de fericită, împlinită și realizată. Am avut fericitul privilegiu că m-am născut la Coștei – localitate românească de frunte în Serbia și vreau să rămân pentru totdeauna ACASĂ.

Scris de:

Dariana Ivana Lazăr, localitatea Coștei, Serbia