Noi suntem români, români din afara graniței, suntem copiii etnicilor români din comunitățile istorice. Istoria fiecărui naționalități depinde de momentele principale ale apariției, dezvoltării și realizării sale. Sudul Basarabiei – locul unde locuiesc, loc pitoresc, unde lacul Ialpug șoptește tainic între ale sale maluri și Dunărea se varsă în Marea Neagră. Basarabia istorică este o parte de suflet a României. Aici răsare cel mai admirabil soare și cântecul priveghetoarei ți se pare o sonetă. Aici locuiesc cei mai muncitori oameni și iubitori de patrie (moldoveni, bulgari, găgăuzi, ruși, ucraineni, lipoveni …).
Un sat mic, așezat pe malul stâng al celui mai mare lac natural din Ucraina – lacul Ialpug, care este numit Barta (Plavni). Satul Barta, ca majoritatea satelor din Basarabia istorică, a luat nașterea în primele decenii a secolului ХІХ. Locația pitorească a satului și frumusețea lui sunt fascinante, odată ce vezi satul, îl vei iubi pentru totdeauna. Topografia satului este destul de diversă: lacuri, pâraie, râpe, văi, dealuri – toate acestea sunt adunate într-un singur sat. Merită atenția și admirația noastră, unul dintre cele mai frumoase locuri din sat – zona de coastă a lacului Ialpug. Apa și vântul, soarele și înghețul, au format pe malul lacului piramide de lut deosebite. Când stai chiar lângă apă și ridici capul în sus, pentru o vreme poate părea chiar că te afli undeva în deșert, iar pe calea șerpuitoare parcă apar corăbiile îndesate ale deșertului – cămilele.
În sat există o biserică care este așezată în centru satului, unde slujba se desfășoară în limba română. În anii 1940-1941 slujitorul bisericii, părintele Logojan, pentru ideile sale bisericești a fost deportat de bolșevici în lagărul de concentrare Vanino (Orientul depărtat), dar și acolo a dus mai departe în sufletul oamenilor dragostea față de România, de patriа dragă și de poporul îndrăgit. El, care a supraviețuit exilul, cunoștea mai bine decât oricine altcineva adevărata valoare a iubirii pentru patria-mamă și credință. Peste câtva timp, părintele Logojan s-a întors în satul natal, Barta, unde şi-a continuat apoi slujba. Îa momentul de față, în biserică sunt demarate lucrările de reparație sub conducerea Părintelui Serghei Ochișor, care face slujba din anul 2008 și până în zilele de astăzi tot în limba maternă.
În centrul satului Barta se află monumentul eroilor români căzuți pe câmpul de luptă în Primului Război Mondial (anii 1914-1918), unde sunt înscrise și numele lor. Românii din sudul Basarabiei istorice sunt tratați ca moldoveni, iar limba română este alungată din școli, fiind înlocuită cu așa – zisa „limba moldovenească”. Însă, necătând la toate aceste, în școala din Barta continuă să se predea în limba română, se organizează o serie de activități pentru păstrarea vie a limbii române, a tradițiilor şi obiceiurilor. Limba este cel mai frumos tezaur a unui popor. Eminescu numea limba noastră drept „tezaurul sufletesc” al neamului, dar şi „reazem moral”, întrucât ea respiră „memoria trecutului” şi prin ea se transmite înțelepciunea strămoșilor, bogăția de valori „pe care neamul a moştenit-o din bătrâni mai vrednici decât generaţia actuală”.
Satul Barta, păstrător fidel al tradiției strămoșești, a fost de-a lungul timpului spațiul în care s-au dezvoltat și s-au desăvârșit valorile pirituale, culturale și morale ale neamului care trebuie aduse din nou în actualitate. Și așa a fost de când e lumea, fiecare sat își are tradițiile sale, moștenite și transmise de la o generație la alta. Și chiar de s-ar părea că unele tradiții sunt comune și au la bază aceleași lucruri, totuși, în fiecare sate ele au conotații diferite. “Câte bordeie atâtea obiceie”, spune un proverb.
Аici, în Sudul Basarabiei, se sărbătoresc toate sărbătorile așa cum era odată. În ajunul Anului Nou băieții umblau cu uratul din casă în casă, pentru a vesti venirea noului an. Băieții, cu traista după gât si cu bâta în mâna, merg din casa în casa, urând în pragul prispei sau în raza lumânării din fereastra gospodarilor. Nici fetele nu rămân în urmă, a doua zi de dimineață încep să umble cu Sorcova, versurile le învață de la bunici. Un alt obicei care se păstrează în ajunul Crăciunului, când copiii merg cu colindul şi cu Steaua.
Cu părere de rău unele obiceiuri, așa cum Sânzienele, sărbătoarea ultimul snop, calendarul popular, au început să dispară, deoarece au apărut noile tehnologii și omenirea tinde spre progres. Astăzi ne amintim de unele tradiții doar în cadrul unor festivaluri sau evenimente culturale. Avem un spațiu locuit de etnici români, un spațiu în care avem aceleași tradiții, aceeași limbă, aceeași cultură, și chiar aceleași răni sângerânde… Românii din afara graniței, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc și simt românește…
Scris de:
Ipatii Roxana, localitatea Plavni (Barta), Ismail, regiunea Odesa, Ucraina
