„Sunt multe țări pe lume

Ce încîntă și te atrag,

Dar plaiul meu anume

 Îmi este cel mai drag…”

Grigore Vieru

 

Plaiul natal este rădăcina sufletului meu, este acel loc unde șoapta vântului devine pentru mine o istorie, acel loc unde apele sunt gândurile mele, ace1 loc unde nu doar m-am născut ci și acolo unde  fiecare faptă a fost pictată pe oglinda viitorului, de aceea și în ziua de azi mă simt bine… Plaiul meu natal este Basarabia, o regiune multinațională, o regiune istorică în sud-vestul Ucrainei, învecinată cu România și Moldova. Basarabia se mărginește pe de o parte cu Nistrul, iar pe de altă parte cu Dunărea, care se revarsă în Marea Neagră. Este o regiune de stepă însorită, cu soluri fertile, râuri și lacuri. Aici putem vedea podgorii, câmpuri de orez și multe specii rare de păsări. Pe acest meleag se aflau orașe grecești antice și turcești. Regiunea se remarcă prin multi-naționalitate și astăzi. Aici locuiesc comunități mari de români, bulgari, albanezi, găgăuzi etc. Locuitorii acestui ținut se angajează în agricultură și pescuit, creșterea animalelor, protejează parcurile naturale.

Satul meu natal în care m-am născut și locuiesc pînă acum este o părticică a Basarabiei. Se numește Plavni (Barta) – un sătuc de origine română al comunității urbane Reni, județul  Ismail. Acest sătuc e nemaipomenit de frumos, plin de peisaje fermecătoare. El este situat pe malul lacului Ialpug, care se consideră cel mai mare lac natural din Ucraina. Apele lui își iau începutul din apropierea orașului Bolgrad și își revarsă apele sale în Dunăre. O singură întîlnire cu această minune a naturii îți trezește cele mai înălțătoare sentimente de dragoste față de plaiul natal. Acestei localități sunt dedicate multe legende. Orice colțișor are istoria sa și este plin de frumusețe și mîngîiere. Este locul minunat unde simți o liniște sufletească, că ești acasă, unde totul e al tău, limba maternă, părinții, tradițiile și obiceiurile din strămoși.

Tradițiile românilor din Ucraina sunt comori, ce nu ar trebui uitate sau părăsite şi nici schimbate cu alte obiceiuri importante. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează, ne definesc şi prin ele ne simțim mai bogați, mai aleși, mai altfel decât alții. Tradițiile românești sunt diferite de la un sat la altul, după cum spune vorba „cîte bordeie, atîtea obiceie”. Poporul român a fost întotdeauna un popor credincios, iar majoritatea tradițiilor şi obiceiurilor relaționează cu sărbătorile religioase, de aceea ele sunt considerate ca o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumusețea țării, istoria şi mai ales sufletul neamului. tradițiile şi obiceiurile strămoșești ale unui popor constituie cartea de vizită a națiunii respective. Trăim într-o perioadă în care multe dintre obiceiurile şi tradiţiile poporului nostru, odată cu trecerea timpului, au dispărut sau au suferit modificări, însă ele nu trebuie lăsate să moară sub cenuşa timpului. Ne vom aminti că suntem români prin ceea ce avem mai de preţ, prin tradițiile care, preluate de tineri cu talent şi interes, trebuie redate vieții pentru a dura în timp. Totul este tradiție, totul este ceea ce am moștenit de la strămoșii noștri și totul și cum vom reuși să păstrăm și să transmitem generațiilor următoare!

Din copilărie am fost învățată de către părinții mei că limba maternă este o comoară a fiecărui popor, căci un  popor există atît cît există limba! Limba maternă este ca o oglindă care reflectă întreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile, biruințele, înfrîngerile și victoriile trăite, cu toate visele realizate și speranțele spulberate. Limba ne povestește istoria neamului nostru strămoșesc, ne face să ne mîndrim și să admirăm viitoarele generații. Strămoșii noștri au șlefuit-o cum au știut ei mai bine, i-au dat culoare și aripi. Ea trebuie iubită, păstrată și transmisă cu duioșie și sfințenie mai departe. Ea ne leagă, ne face să fim mai împreuniți cu pămîntul și soarele. Omul fără limbă e ca și fără aer. Doar pentru limbă oamenii s-au stins de pe Pămînt, doar pentru ea au bătut clopotele la Putna, pentru ea a căzut steaua de pe cer pe lac, reflectînd doar dor, dragoste şi armonie sufletească. Pentru mine limba maternă este limbă de pace, de pâine, de neam, de suflet, limbă fără moarte, plină de dumnezeire. Ea este locul comun în care ne putem înțelege cu părinții, frații, prietenii noștri. Limba – ceva uimitor şi totodată ceva firesc. Ceva ce oricine poate avea, dar nu oricine poate preţui, prin urmare păstra.

 

„Limba noastră-i o comoară,

În adîncuri înfundată

Un șirag de piatră rară,

Pe moșie revărsată…”

 (Alexei Mateevici)

 

Scris de:

Anghelina Cușter, localitatea Plavni (Barta), regiunea Odesa, Ucraina