Lansarea albumului „Regina Diplomat”, pe bordul Fregatei Regina Maria
Cu prilejul aniversării Centenarului Încoronării de la Alba Iulia, Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Statul Major al Forţelor Navale şi Fregata „Regina Maria” – F222 au organizat joi, 24 noiembrie 2022, ora 09.00, lansarea albumului „Regina Diplomat”, semnat de Mihai Floroiu și Vlad Harabagiu. Evenimentul a avut loc în Portul Militar Constanța pe Fregata „Regina Maria” – F 222 şi a fost însoţit de vernisarea expoziției de fotografie „Regina Maria în America, cea mai frumoasă față a diplomației românești”.
La eveniment au luat cuvântul: Comandor Mustățea Marinică – Comandantul Flotilei 56 Fregate, Comandor Gobjilă Adrian – Comandantul Fregatei 222 Regina Maria, Prof Univ. Dr. Valentin Ciorbea, Ștefania –Laura Abibula Stroe – directorul general interimar al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, precum și Mihai Floroiu și Vlad Harabagiu, autorii albumului „Regina Diplomat”.
Albumul „Regina Diplomat” își propune să prezinte vizitele externe ale Reginei Maria în Europa și Statele Unite ale Americii și modul prin care a înțeles regina să promoveze interesul național și imaginea României în plan extern. Volumul documentează activitatea diplomatică a Reginei Maria după sfârșitul Primului Război Mondial, cu accent pe Conferința de Pace de la Paris (1919) și călătoriile efectuate în anii ‘20 în statele occidentale din Europa (Belgia, Franța, Elveția, Italia, Marea Britanie) și America.
Mărturiile din jurnalul Mariei dau strălucire unei epoci și completează un destin ieșit din comun. Model de urmat pentru multe generații, Maria rămâne una dintre cele mai apreciate personalități din istoria țării noastre. A devenit cunoscută în epocă drept „Regina-Soldat”, „Regina-Infirmieră”, „Regina-Scriitor”, dar mai ales „Regina-Diplomat”.
Venită într-o țară îndepărtată din sud-estul Europei, Regina Maria a fost cetățeanul britanic care și-a pus amprenta decisiv asupra evoluției și destinului României. Remarcată mai mult pentru contribuția pe care a avut-o la realizarea idealului național din 1918, Regina Maria s-a dovedit a fi și un excelente diplomat, un „ambasador irezistibil” al intereselor naționale românești.
Contribuția sa a fost esențială în susținerea României în Marele Război de partea Antantei și în dezvoltarea relațiilor României cu Occidentul. Talentul diplomatic și personalitatea charismatică a Reginei Maria au pus România pe harta diplomatică, iar vizitele sale rămân un exemplu de diplomație regală, generând un succes fabulos pentru imaginea externă a României. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul http://ecusonul.ro și Piccolo Angelo S.R.L. – produse atestate tradițional (Moesis by Angelo).