„Limba mea sfătoasă, Creangă ce-a iubit-o.

Și-a-naripat-o-n vers Alecsandri,

 Eminescu forma ți-a desăvîrșit-o

În cultura lumii spre a ne mândri.”

(Nicolae Costenco)

 

Limba maternă… O cunoaștem, o vorbim, dar oare ne-am gândit noi, vreodată, ce este limba maternă? Putem spune că nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. În graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoșească, a originilor cu care suntem înfrățiți încă de la naștere. Precum pomul are un singur loc, așa și omul are o singură patrie și o singură limbă. Am zice că fiecare om crede că limba maternă e cea mai scumpă, cea mai frumoasă.

Limba română nu este doar limba mea maternă, ci într-un fel, limba sufletului meu. De la naștere, am auzit vocea mamei mele. Ea a transmis atâta gingășie și dragoste, că suna în română. Limba română este unică, nu există nicio limbă asemenea. Sentimentele mele și tot ceea ce exprim nu ar avea aceeași semnificație dacă le-aș exprima într-o altă limbă decât în a mea – româna. Gândesc în limba mea, zâmbesc în limba mea, râd în limba mea și plâng tot în aceeași limbă. Limba română e limba viselor mele, e leagănul copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori, veșnic aducătoare de mângâiere și pace. E viitorul nostru, liniștea noastră. Îmi amintesc cu drag că atunci când eram mică, aveam impresia că toate limbile lumii se traduc în limba mea, că nu există limbă pe lume mai clară și mai frumoasă ca limba noastră cea română. Nu vreau să pierd limba dată, vreau să încerc să o păstrez. Anume s-o cultivăm și s-o păstrăm suntem datori noi, generațiile de azi. Familia mea vorbește pe această limbă. Era limba strămoșilor mei. Nu vreau să uit de cultura lor, pentru că atunci voi pierde o parte din mine și ceea ce mă leagă de satul meu.

Aș compara limba română cu o lumânare, care este simbolul luminii, al sintezei materiei și a spiritului. Limba română este precum Luceafărul – prima stea a serii și în același timp ultima stea ce se stinge dimineața. Limba română este limba de pace, de pâine, de neam, de suflet, limbă fără moarte, limbă stăpânitoare. Limba – ceva uimitor și totodată ceva firesc. Ceva ce oricine poate avea, dar nu oricine poate prețui. Limba dată mă ajută să comunic cu rudele mele. Aceștia sunt oamenii care îmi sunt foarte apropiați și care mă iubesc. Cunoașterea acestei limbi bogate mă face și mai bogată. Pentru mine, limba română este totul. Aceasta este patria mea, familia mea, trecutul și prezentul meu. Mi-e dragă, o vorbesc și o iubesc. Mă simt mândră că vorbesc limba română, o vorbesc cu drag, iar când o aud în jurul meu, îmi mângâie inima și mă simt ca acasă. Româna o simt în mine, și ea a creat rădăcini adânci în sufletul meu. Este puțin doar să vorbești pe această limbă, trebuie să știi și ce spui. Numai ce valoare au proverbele și vorbele, care reflectă trecutul strămoșilor noștri, ritualurile și obiceiurile lor. Limba ne oferă posibilitatea de a ne înțelege unii pe alții, iar cu cit limba este mai bogată și mai frumoasă, cu atât mai extinsă și interesantă este cultura oamenilor, care vorbesc această limbă.

Nu există limbă – nu există nație. Limba română nu este mai răspândită decât restul, nu este vorbită de întreaga lume. Dar acest lucru nu îi diminuează semnificația pentru noi, ci doar îl face unic, făcându-ne să ne simțim speciali și unici. Învățarea limbii mă va ajuta nu numai să vorbesc și să scriu în ea, ci și să aleg cuvintele cele mai precise și cele mai necesare, pentru a-mi exprima gândurile. Trebuie să înveți limbi străine, dar nu poți să te dezici de propria limbă. Limba română mă învață atât de multe în fiecare zi! Cu istoria, bogăția, personalitățile sale. Pentru mine, învățarea și păstrarea limbii române, înseamnă privilegii și cunoștințe, care mă vor ajuta cu siguranță pe calea vieții mele.

Satul în care locuiesc se numește Camâșovca. El este așezat pe malul lacului Chitai, cu populația – români. Teritoriul localității nu este străbătut de ape curgătoare. Este o comună frumoasă cu case mari și cu străzi curate, împodobite cu arbori și flori. Satul meu este frumos și primitor. Primăvara, când soarele răsare, iarba verde crește și Camâșovca începe să înflorească. În jur multă verdeață, cântă păsările. Când vine iarna și cade zăpada, satul este acoperit cu o pătură albă, gheața acoperă și lacul nostru Chitai. Și ce frumos este toamna! Copacii sunt îmbrăcați în culorile galben, roșu și verde – un spectacol multicolor. Locuitorii din satul natal sunt oameni harnici, primitori, prietenoși și respectoși.

Avem o școală în care învață mulți copii cuminți și voioși. Ea a fost reînoită, în clase unde învață copiii, s-a cumpărat mobilă nouă. Eu cred că viitorul fiecărui sat este pentru tineri și copii, așa că se acordă multă atenție dezvoltării sportive a tinerilor. Avem diferite antrenamente precum volei, fotbal, tenis ș.a. Pe baza acestor antrenamente se organizează competiții, în care echipele câștigă. Desigur, este și grădiniță, unde de copii se ocupă educatoarele. Mai este și Primărie, un monument „Mama îndurerată‘‘, închinat ostașilor căzuți în al Doilea război mondial; multe magazine cu produse de toate felurile, pentru toate gusturile.

Ca în fiecare localitate, există și Casa de Cultură, unde se petrec toate sărbătorile satului meu. Se mai petrec și ansambluri muzicale, grupe de dans. Ele sunt vizitate nu numai de copii, ci și de oameni mai în vârstă. Eu tot sunt participantă activă ai Casei de Cultură și de fiecare dată apare numai o problemă: În ce să ne îmbrăcăm? Cu mare părere de rău, costumația română nu prea s-a păstrat în zilele noastre. De asemenea, avem și sărbători: Ziua Satului, Ziua limbii, Ziua mărțișorului se sărbătorește și la noi. Este considerat simbolul primăverii, un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Vara, lângă lac, consătenii îl sărbătoresc pe Ivana na Kupala. Ziua tineretului – este stabilită pentru a susține aspirația tinerilor ucraineni de a se integra în comunitatea europeană, de a afirma valorile democratice și libertății. În sărbători oamenii comunică între ei, se odihnesc, starea lor de spirit se îmbunătățește, apare o inspirație pentru a continua să lucreze de dragul satului, al Patriei. La urma urmei -ea este unică. Obiceiurile le sărbătorim cu blândețe și duioșie.

În zona noastră mai tare sunt răspândite obiceiurile și tradițiile de iarnă. Cete de colindători, mascați, grupuri de dansatori, toți încearcă să se evidențieze cât mai mult. Ziua de 7 ianuarie este magică. Grupuri mai mici sau mai mari de colindători pornesc pe ulițele încărcate de zăpadă ale satului și vizitează toate casele vestind Nașterea Domnului. Pe data de 13 ianuarie se mai semnează încă o tradiție – Plugușorul, manieră de a ura un bun venit Anului Nou și de a le dori gazdelor toate cele bune. Aceste tradiții sunt transmise de la generație la generație și creează o atmosferă deosebită și un Crăciun de poveste.

Consider că trebuie să o iubim, să o respectăm limba, deoarece este datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor, avem o limbă căreia îi suntem devotați cu tot sufletul. Mă mândresc că vorbesc pe această limbă uimitoare și o studiez cu bucurie. Mă face să ies în evidență din mulțimea de oameni, care cunosc o singură limbă.

 

Scris de:

Botoșan Anastasia, localitatea Camâșovca, regiunea Odesa, Ucraina