Nu-mi închipui viața fără baștina mea, fără limba mea, fără casa părintească. Ce poate fi mai drag și mai frumos decât limba în care mama mi-a cântat cântece de leagăn, limba în care am spus primul cuvânt, limba în care comunic cu părinții, prietenii. Ce poate fi mai scump decât familia, decât satul drag și iubit, unde m-am născut, trăiesc și azi. Istoria satului nostru reflectă istoria poporului român, tradițiile și obiceiurile neamului românesc.

„Dumitrești, sătucul meu,

Eu te voi iubi mereu,

Îmi vei fi mereu, tu, drag

Cel mai frumos meleag”.

Aer curat, apă rece de izvor, aroma îmbătătoare a florilor, romanițe și margarete parfumate, cântecul păsărilor – toate acestea sunt asociate cu un singur cuvânt – sat. Eu m-am născut în frumosul și pitorescul sat, Dumitrești. Se spune că numele i-a venit de la faptul că în zona noastră trăia un cioban, cu numele Dumitru. El avea foarte multe oi. Această îndeletnicire a rămas și azi. Satul  natal este locul cel mai prețios pentru fiecare om. Satul meu e locul unde au locuit bunicii și străbunicii mei, unde locuiesc și lucrează părinții mei. Aici este rădăcina glorioasei noastre familii.

„Românul își iubește pământul unde s-a născut ca un rai, din care tiraniile cele mai crude nu sunt în stare a-l goni.” (Vasile Alecsandri)

Dar de la început aș vrea să spun că satul nostru este foarte frumos. Primăvara, când soarele începe să încălzească, începe să răsară iarba verde. Vara îmi place să mă plimb prin sat, să admir apusul și să inspir parfumul salcâmului înflorit. Iarna, satul e acoperit cu o plapumă albă. Și ce frumos este toamna! Copacii sunt îmbrăcați în culori galbene, roșii, maro și verde – o priveliște nemaipomenită. Prin sat trece un râu – Dragulea, ce se întinde până în satul vecin. În apropierea satului este o pădurice care e frumoasă în toate anotimpurile. Satul e înconjurat de câmpii ce sunt prelucrate de consăteni. Oamenii sunt foarte muncitori, fac totul ca să fie satul cât mai frumos, comod pentru viață și ordonat. Aș vrea să remarc că una din clădirile principale e biserica Sfîntului Dumitru, anul acesta a sărbătorit 155 de ani, iar satul 205 ani.

Da, totul e mai modern, generații mai tinere, însă mă miră faptul că azi se păstrează tradițiile neamului nostru, folclorul: plugușorul, colinda, doinele, cântecele populare românești, ce răsună pe la nunți și cumătrii.

Încă un aspect al tradițiilor românești este mâncarea: mămăliga, brânza, scrobul, colțunași, plăcinte… M-am învățat deja singură să pregătesc mămăliga. La școală petrecem șezători, se creează atmosfera în care au trăit strămoșii noștri, se cântă, se țeasă. Tineretului îi place foarte mult folclorul românesc, costumele naționale. Cât de bine ei dansează „Hora‘‘, „Sârba‘‘… Mie îmi este drag să ascult cântece populare românești, să le cânt și să le dansez.

Într-adevăr, vom lupta pentru limba noastră, pentru plaiul natal. Cât timp există poporul, atât va exista limba. Pentru mine limba română este una din cele mai melodioase limbi din lume. Ea  sună ca cântecul unei privighetori, atât de melodios, strălucitor, blând. Limba noastră e cea mai mare comoară pe care o avem.

Eu nu-mi imaginez să vorbesc în altă limbă, să scriu în altă limbă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem români, neamul ne este ca nimeni altul. Sunt mică, dar aș vrea să le dau un sfat celor mari și celor mici. Păstrați-vă limba noastră, limba română! Vorbiți românește! Cântați românește! Mândriți-vă că sunteți români!

Scris de:

Arianna Cernova, localitatea Dmitrovca, regiunea Odesa, Ucraina