Fiecare popor își are legendele și poveștile sale. Povestea neamului meu nu o poate expune nimeni mai bine decât locuitorii permanenți ai acestor pământuri…Ținuturi fermecate, reprezentate de câmpii verzi, pline de grâne, faimoșii munți Carpați, acoperiți de păduri dese și de dealuri bogate în rod. Dunărea cu apă cristalină scaldă aceste plaiuri și poartă pe valurile lor povestea acestor pământuri încântătoare. Dacă ar putea vorbi, ne-ar umple de înțelepciunea sa. Dunărea… Cea care ne unește sau ne desparte? Ea duce mai departe taina acestui popor și o împărtășește Mării Negre, de unde România își are poarta de deschidere spre lumea mare…
Eu m-am născut în frumosul și pitorescul sat la sudul Ucrainei – Utconosovca. Dacă am privi de sus, este în forma unui cioc de rață, de aici și provine denumirea. Suntem mereu pregătiți, dacă veți intra în ospeție, masa plină de bucate va apărea ca prin magie. Bucatele de casă tradiționale.. și aici cu multe ne asemănăm și totodată ne deosebim, fiecare rețetă fiind specială. Mămăliga, care se gătește indiferent de zi și sărbătoare. Vestitele sarmale și răcitura, care se găsesc la orice masă de Crăciun. Ciorba și plăcintele- preferatele mele, iar bunica le prepară în așa mod, astfel încât orice prânz să devină sărbătoare pentru membrii familiei.
Eu cred că cea mai autentică și mai originală imagine a unui popor este dată de sate. Nu degeaba se zice că „veșnicia s-a născut la sat”. Aici am reușit să păstrăm tradițiile și obiceiurile precum cele din timpul sărbătorilor de iarnă: colinda, semănatul, ursul, capra, uratul; sau cele practicate în restul anului: mărțișorul, vopsitul ouălor în perioada sărbătorii Paștelui. De asemenea și dansurile, sau cum le mai numim noi, „jocurile” populare, mai ales cele specifice zonei din care provin – sudul Basarabiei, cum ar fi ansamblul folcloric “Dor Basarabean” din satul Utconosovca.
Alecu Russo ne zice: „Datinile, poveştile, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul întunecat”. Dar eu aș mai adăuga că și bucatele tradiționale. Orice popor își păstrează cu sfințenie obiceiurile, tradițiile, câte un cântec care face să tresalte inima întregului sat, câte un dans.. dar, și o rețetă autentică. Cum ar fi la noi friptura. Dar nu, să nu credeți, nu are nimic cu cea românească. Este un fel de bucate, care se gătește doar la noi, încă de la moși- strămoși. Friptura reprezintă orez cu varză murată și cu carne, se mai adaugă și puțin ardei iute pentru gust mai rafinat. Mmm.. de parcă simt mirosul chiar acum, scriind..
Ce este România pentru mine? Țară – mamă.
Pentru mine, România este o țară cu oameni ce posedă talente: oameni care știu să picteze, să scrie, să compună muzică. Opera lor este studiată, citită pe meleagul meu. De numele unora dintre ei este legat trecutul nostru comun, amintindu-ne că suntem de-o mamă și de-un neam. E Alexandru Averescu, mareșal al României, născut la Babele, azi Oziornoe, Izmail, Ucraina. Chiar și satul meu natal, Utconosovca, a purtat numele de I. Gh. Duca, ministru al României. Și Ștefan cel Mare îi bate zdravăn pe turci la 1485 la lacul Cătlăbuga, ghiolul ce înconjoară frumos azi satul. Gavriil Musicescu, născut în orașul apropiat Izmail, devine un muzician de înaltă pregătire, dirijor și organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formații corale din România – Corul Mitropolitan din Iași. Cu puțini ani în urmă, corul ne-a făcut o vizită, fericindu-ne cu un concert magnific. Superb! Ne mândrim, căci avem stradă în satul natal ce-i poartă numele marelui muzician român, care iarăși ne leagă prin firi din istorie. M. Eminescu, cea mai importantă voce poetică din literatura română, în ultimii ani a făcut un tratament la Odesa, sanatoriul Cuialnic. Noi și la lecțiile de limbă și literatură română, recităm poeziile lui G. Coșbuc și lui V. Alecsandri.
În concluzie, fiecare trebuie să pună în practică testamentul lăsat nouă de către valorosul nostru domnitor, Ștefan cel Mare : „Aceste pământuri n-au fost ale strămoșilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor în veacul vecilor”. Fie ca pământul nostru natal să ne trimită putere pentru viață. Să ne uităm la cerul albastru și să ne gândim, ca în acea minunată melodie, „vom zbura” spre soare și stele. Vom privi Pământul tremurător – apoi pe sânul verde-albastru al planetei se va deschide un ținut asemănător cu o inimă – și aceasta este România, cea de-a două mamă, pământul nostru încântător și nativ. Eu, ca un copac, mă voi hrăni cu puterea ei pentru a reveni și a mulțumi pământului care m-a hrănit.
La revedere, Românie! Nu am răbdare să te vizitez și să încep facultatea-mi, să văd cu ochii mei de unde mi se trage neamul, despre ce îmi povesteau bunicii, despre ce îmi zic surorile…
Scris de:
Culcea Anastasia, localitatea Utconosovca, Ucraina
