Cu gândul m-am întors acasă,
În satul meu cu oameni buni
Și cu iubirea mea aleasă
De locul meu cel din străbuni.
Cele mai frumoase cuvinte pot spune despre locul nașterii mele, despre baștina mea, satul drag și iubit unde m-am născut, am crescut, am trăit cei mai buni ani ai mei…. Aici mi-i casa natală, familia, aici mi-i graiul, aici mi-i bucuria. Mă mândresc, că sunt româncă, asta e limba mamei, neamului meu întreg, mă mândresc că am o baștină cu o istorie bogată.
Satul nostru pitoresc Borisovca, conform legendei, ne mărturisește că întemeietorii satului au fost un cioban pe nume Boris și soția acestuia Sofca, numele lor dând satului denumirea pe care o poartă și astăzi. Anul acesta sărbătorim 200 de ani de la întemeierea satului. Este situat lângă lacul Sasâc, care dimineața învăluie moșiile cu prospețime și răcoare, iar noaptea reflectă cerul înstelat. În trecut era un lac renumit în lume datorită nămolului, ce trata diferite boli. Aici venea lume peste lume, vara nu era casă liberă, satul era aglomerat. Dar mult nu a durat bucuria. În 1979 conducerea a hotărât sa construiască un baraj, care la început era o idee bună, se presupunea pentru irigarea pământurilor, dar nu a avut efect hotărârea, din păcate lacul și-a pierdut proprietățile curative. Astăzi nu ne mai reamintim de aceste zile prospere ale satului.
Majoritatea locuitorilor satului nostru sunt români, ce aparțin minorităților naționale din Ucraina. Oamenii noștri sunt buni și muncitori, se străduiesc să respectă toate obiceiurile, tradițiile, fac ca mica lor Patrie să fie păstrată. Fiecare locuitor are grijă, face ordine nu numai în curtea sa ci și în afara acestuia. Cu toții ne stăruim să păstrăm cu demnitate toate tradițiile și sărbătorile: botezul, nunta, trimiterea la armată, Crăciunul, Paștele și înmormântarea.
Despre prima școală cu 2 clase, avem informație că a apărut în anii 20 ai secolului XX, iar primul director a fost Fedor Marandici, ce era român de origine. Teritoriul nostru din 1918-1940 întra în componența Marei Românii, de aceea foametea din 1932-1933 ce s-a petrecut pe teritoriul Ucrainei, la noi nu a fost. Am fost feriți de groaza asta rusească pentru puțin timp, fiindcă în 1946-1947 sovieticii au arătat dragostea lor față de popor, au pierit multă lume atunci la foame, printre care erau și rudele străbuneilor mei. La fel, în 1961 a fost închisă biserica noastră, care din 1989 și până în prezent funcționează cu numele în cinstea „Sfintei Parascheva”, care este un adevărat monument istoric al satului nostru.
Astăzi avem o școală minunată, frumoasă, învățăm obiectele în limba de stat, dar nu uităm și de limba noastră maternă. Participăm la diferite concursuri, măsuri, tindem să fim alături de frații noștri români de pretutindeni. Mulți absolvenți continuă studiile la România, ceea ce îmi doresc și mie.
Dragostea către Patrie se începe cu dragostea transmisă de la părinți, profesori, educația primită la școală, dragostea față de limba maternă, de aceea trebuie să învățăm trecutul nostru istoric, iar pentru a nu pierde memoria și onoarea trebuie să păstrăm și să continuăm tradițiile strămoșilor noștri, să avem grijă de tot ce a fost valoros pentru părinții și bunicii noștri. Datoria noastră este să cultivăm ceea ce-i mai frumos, să fim demni patrioți ai neamului, să fim exemplu tuturor, să fim sprijinul și mândria întregului neam.
Scris de:
Iulia Mândru, localitatea Borisovca, regiunea Odesa, Ucraina
