Motto:

„Limba este întâiul mare poem al unui popor”.

(L. Blaga)

 

„Limba” – ce frumos sună acest cuvânt! În el găsim liniște, pace, soare, dragoste, dorință, putere. Limba este un mijloc de comunicare între oameni, de asemenea, o punte de legătură prin intermediul căreia ne împărtășim sentimentele, trăirile, dorințele. Limba este comoara cea mai de preț a unui popor. De aceea a vorbi corect și frumos este un act patriotic, este la fel ca a-ți iubi patria. Alexe Mateevici în poezia „Limba noastră” spunea:

“Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată”.

Limba cu care pășesc alături încă din fragedă copilărie este limba română. Ea este limba în care am rostit pentru prima dată cuvântul „mama”, am învățat să râd, să plâng, să mă bucur, să spun când mi-e foame, când mi-e bine sau rău. Limba română este limba mamei și cu ea am început să cunosc viața cu toate frumusețile și bogățiile ei. În această frumoasă limbă am iubit, am zâmbit și am visat de mic copil. Am crescut cu cântecele melodioase și frumoase ale limbii române, am învățat să-mi exprim sentimentele și mulțumirile, să simt, să cred și să mă rog lui Dumnezeu. În poezii, ode, proverbe, zicători, maxime și cugetări sunt formulate idei prețioase cu privire la limba română.

Poetul Luca Onul spune în poezia „Limba română” următoarele:

“Cântec, rouă, dor, istorie

La un loc o să trăiască

Pe vecie-n minunata

Limba noastră românească!”

Limba română a existat și va exista atâta timp, cât spiritul românesc va dăinui. Cine  n-are limbă, cultură, credință, tradiții și istorie, acela este sărac.

Iubesc nespus de mult limba română și vorbesc cu drag în această limbă. Oriunde nu    m-aș afla, mă simt acasă atunci, când vorbesc în limba mea.

Limba română pentru mine înseamnă tot: trecut, prezent și viitor.

 

Scris de:

Ionuț Costevici, orașul Solotvino, Transcarpatia, Ucraina.