Ce sens are cuvântul „patrie”? Mulţi vor spune că patria este locul unde ai văzut pentru prima dată soarele şi lumina zilei, unde ai făcut primii paşi şi ai petrecut copilăria ta. Desigur, e aşa, însă, după părerea mea, patria este şi locul, unde te afli în armonie cu natura, unde renaşti emoţional. Pentru fiecare om baştina lui e cea mai frumoasă, cea mai admirabilă, cea mai fermecătoare. Am şi eu un colţişor pe Pământ, pe care-l iubesc nespus de mult şi-l voi păstra în inimă oriunde mă vor duce cărările vieţii. Este patria mea mică – Bucovina, satul natal Voloca şi, desigur, perla Bucovinei – oraşul Cernăuţi.

Aş dori să fac o plimblare prin micul nostru Paris, unde la orice pas adie istoria, iar timpul şi-a lăsat pecetea pe clădirile vechi din jur. Iată gimnaziul, unde şi-a făcut studiile Mihai Eminescu, iar pe această stradă găsim casa lui Aron Pumnul, care i-a fost călăuză şi sprijin viitorului poet. Iată teatrul dramatic, aşa numita „Strada Domnească”, Catedrala oraşului, grădina botanică – acestea sunt doar câteva perle din şiragul întreg de mărgăritare ale oraşului Cernăuţi. Primblându-se pe străduţele mici şi liniştite îţi copleşeşte clădirile vechi cu arhitectura lor deosebită. Cum să nu admiri clădirile-gemene, clădirea-corabie, hotelul „Bristol”, primăria oraşului, „clădirea cu lei”, muzeul de arte… Legenda spune că în timpurile străvechi străzile oraşului erau măturate cu buchete de trandafiri. O fi drept, sau nu, nu ştiu…

Însă, cea mai de preţ podoabă a oraşului este, desigur, reşedinţa mitropoliei Bucovinei şi a Dalmaţiei – actuala universitate de stat. Admirând frumuseţea acestui ansamblu îţi dai seama câte evenimente au văzut aceşti pereţi, câte generaţii au trecut prin coridoarele miraculoase, împodobite cu mozaic, câte taine se ascund prin ele! Din biserica Celor Trei apostoli şi astăzi răsună organul, care îţi umple inima şi sufletul de nostalgie, de emoţii de nedescris.

E greu să ne închipuim ce îl inspira pe arhitectorul Josef Hlávka cu aproape 150 ani în urmă creând Sala Sinodală cu cele 12 coloane de marmură, Sala Roşie, parcul din spatele universităţii… Razele soarelui zburdalnic dansează prin mozaica multicoloră o vitrajelor, creând o melodie împietrită în timp, iar ecoul răsună măreţ şi puternic numeroasele cupole ale sălilor.

Este interesant faptul, că printre studenţii, care şi-au făcut studiile la această instituţie se numără şi remarcabilul Ciprian Porumbescu. Viitorul compozitor a studiat aici teologia şi a condus corul studenţilor români.

Bogat este ţinutul bucovinean! Bogat în grâne, bogat în soare, în izvoare curate, în oameni buni şi harnici, în tradiţii populare, în cântece şi dansuri, în istorie…

În apropierea oraşului Cernăuţi se întind Codrii Cosminului. Trec decenii şi secole în şir, dar falnicii stejari, bătuţi de ploi şi viscole, arşi de soare, neschimbat îşi întind ramurile spre soare, spre bolta cerească. Printre ei creşte un stejar deosebit, despre care se spune că e sădit de însuşi Ştefan cel Mare! Este stejarul, care adună în jurul său în fiecare an români din Bucovina pentru a-l slăvi pe marele Voievod şi pentru a ne aminti de eroii neamului nostru. Istoria ne spune că anume pe aceste meleaguri a fost distrusă armata leşilor, condusă de regele Ioan Albert, care avea planuri de cotropire a Moldovei. După acel măcel, din care Ştefan cel Mare a ieşit cu pierderi minimale, din porunca lui, a fost curăţit locul şi sădiă o nouă dumbravă, care şi astăzi este cunoscută ca Dumbrava Roşie. Anume din acei stejari a rămas renumitul stejar al lui Ştefan cel Mare!

Astăzi în Codrii Cosminului e linişte, cânt păsările, frunzele uscate foşnesc uşor sub picioare… Dar în acel îndepărtat an 1497, la 26 octombrie, aceste locuri răsunau de zgomotul de săbii, de răcnetele răniţilor, iar pământul gemea de atâta sânge, vărsat pe el! Anume, în această bătălie, fiul al lui Ştefan cel Mare, Bogdan, şi-a pierdut un ochi, însă, aceasta nu l-a oprit de la luptă şi el continua să-i înspăimânteze pe duşmani cu vitejia sa, dar şi cu înfăţişarea sa.

Multe pagini putem răsfoi în istoria neamului, care ne amintesc de rădăcinile noastre. Multe personalităţi au ţesut această istorie şi multe evenimente şi-au lăsat pecetea pe ea… Multe a văzut baştina mea – şi bune, şi mai puţin bune… Şi chiar tragice – cum este războiul de astăzi, care ne face să înţelegem mai bine preţul păcii, liniştei şi omeniei. Astăzi, pe străzile oraşului nostru întâlnim multă lume străină. Aceşti oameni, de asemenea aveau un colţişor „de rai” al lor, pe care îl iubeau şi pentru care retrăiau. Însă, războiul i-a fugărit din casele lor, din locurile lor iubite şi i-a făcut să-şi caute adăpost în meleaguri străine, îndepărtate… Şi cine ştie ce vor găsi acasă când se vor putea întoarce… Însă, cât timp n-ar trece, unde nu te-ai afla în inima fiecărui om este un colţişor deosebit, unde el păstrează cele mai calde şi frumoase amintiri despre copilărie şi prieteni, despre părinţi, despre patria natală.

 

Scris de:

Ana Lazarovici, localitatea Voloca, regiunea Cernăuți, Ucraina