„Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română”.

(Grigore Vieru)

Nu mi-am dorit nicicând să fac parte din alt neam, oricât de falnic și puternic ar fi el. Cu toate că sunt cetățean al Ucrainei și îi studiez limba, istoria și cultura, îi respect legile, de naționalitate sunt român și limba mea maternă este româna. În această limbă am rostit primul cuvânt – mama. În această limbă au vorbit străbunicii și bunicii, vorbesc părinții și rudele. Locuiesc într-un sat pitoresc pe malul stâng al Dunării, satul Orlovca (Cartal). Stă mândru pe culmea dealului la vărsarea Ialpuhului, faţă în faţă cu Isaccea, cu aripile desfăcute. Se pare că-și ia zborul, însă, îl țin aici oamenii cu dragostea și grija lor pentru limbă, neam, tradiții, obiceiuri. Din Cartalul meu se văd munţii Dobrogei, foarte vechi, acolo se află şi una din cele mai vechi mănăstiri româneşti – mănăstirea Cocoşul.

 „Cântecul și dansul popular sunt hrana de suflet a românului”

În sat este o școală cu predarea în limba română, un ansamblu de dansuri populare – „Opincuța” și un ansamblu de cîntece populare – „Doruleț”. Ansamblu „Opincuța” este cunoscut atât în Ucraina, cât și în România, Moldova, Bulgaria. Mă mândresc că în acest ansamblu a dansat și fratele meu mai mare.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Țară
Cu lacrima limbii noastre. (Grigore Vieru)

Locuitorii satului Cartal sunt în majoritate de religie ortodoxă. În anii ’40 ai secolului al XX-lea, biserica din Cartal a fost închisă și transformată în depozit pentru materiale de construcții (var, ciment) sau pentru alimente (cartofi, legume). În anul 1992, după destrămarea URSS, depozitul a fost închis, iar lăcașul de cult renovat pentru a găzdui un muzeu de istorie. Abia după doi ani de cereri susținute la autoritățile raionale, s-a reluat săvârșirea de slujbe ortodoxe în limba română. Biserica poartă numele sf. Nicolaie, localnicii sărbătoresc hramul bisericii și ziua satului pe data de 22 mai.

„Tradiţii străvechi sunt ţesute în ie” 

Desprinse din negura vremurilor, făcând parte de secole din viaţa satului, unele dintre tradiţiile populare ale satului natal trăiesc şi azi, în ciuda asaltului nivelator al civilizaţiei contemporane. Cele mai frumoase și îndrăgite de mine tradiţii sunt tradiţiile sărbătorilor de iarnă. Sărbătorile de iarnă sunt marcate şi ele de cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, care provin din trecut, dar se urmează cu sfinţenie chiar şi în ziua de azi. În ajun de 24 decembrie, în sat se găteşte toată lumea de Crăciun, se fac numaidecât bucate tradiționale: sarmalele, răcituri, cârnaț de porc. În seara de Crăciun toţi gospodarii, doritori de a-şi onora ograda cu cetele colindătorilor, lasă porţile deschise şi luminile aprinse şi din casă în casă umblă cete de băieţi mai mici până la orele opt – nouă. Mai târziu vin şi ceilalţi mai mari. Cetele de flăcăi nu sunt prea mari, aproximativ 4-5 flăcăi. Fiindcă satu-i mare se formează mai multe cete, dar îndeosebi se atrage atenția la Moș. Moşul are rolul de a «curăţa» sufletul de rău, de a primeni conştiinţele noastre şi, mai ales, de a vesti şi slăvi Naşterea Mântuitorului! Moşul apără şi protejează casa gospodarului de duhuri rele, o pregăteşte atât pentru Naşterea Domnului, dar şi pentru noul an care începe să se zărească.

Cu o lună înainte de Crăciun, flăcăii-colindători se adună în două cete mari, câte una în fiecare jumătate de sat, partea de la Piatră şi partea de la Pădure (așa se numesc cele două părți ale Cartalului). Partea de la Pădure se numeau plenași, se ocupau cu pământurile, aveau parcele de pământ, le cultivau, iar cei de la Piatră extrăgeau piatră de acolo, că e carieră de piatră şi aşa şi a rămas. Ceata mare este formată din flăcăi cu vîrste cuprinse între 19-25 ani sau care au fost în armată și sunt îmbrăcați în uniformă militară de marinar, iar ceata Moșului din flăcăi de 15-18 ani îmbrăcați în uniformă de grăniceri. Înainte merge ceata mare, iar din urmă ceata Moşului. Moșul poartă pe faţă o mască făcută din piele de iepure și împodobită cu panglici, la cingătoare are prinse patru clopote. Flăcăii din ceata mare colindă la fereastră colinda de casă (Colindul cel mare), iar după plecarea cetei mari vine la fereastră ceata Moşului. Dacă gazdele au fete, ambele cete primesc răsplată câte un colac. A doua zi dimineaţa, în centrul satului, se adună toate cele patru cete din ambele părţi ale localităţii. Se face o luptă  improvizată dintre cei doi Moşi. Ceata Moşului dintr-o parte şi alta îl ridică pe Moş pe mâini. Moșii, ridicaţi pe mâini, trebuie să se închine, să se salute şi să se lupte, ca să se deie unul pe altul jos din braţele băieţilor. Unul din ei trebuie să câștige. „Cântul şi hora vibrează în călcâie”. Acest spectacol este finisat foarte frumos, cetele fac hora toți împreună.

La acest spectacol se adună toți locuitorii satului. Chiar  și acei care nu locuiesc în sat, se stăruie să se reîntoarcă la casa părintească la această mare sărbătoare. În casele unde gospodarii au fete mari şi vin cete de flăcăi, ele trebuie sa le prindă la căciuli flori, flori albe. Mai  înainte le făceau din ceară, astăzi-din panglici. Stăpânul casei îi invită pe flăcăi în casă, îi așază la masă, îi servește cu un pahar de vin, ei colindă, iar fata în timpul acesta le prinde la flăcăi florile.

Tradițiile şi obiceiurile unui neam, asigură supraviețuirea acestuia în vremuri grele… Fiindcă dacă uităm cine suntem, vom fi ce vor dori alții… Datoria noastră, atât a consătenilor, cât şi a actanţilor acestei tradiții (manifestări etnofolclorice), constă în păstrarea acestor valorilor istorice estetice. Mă mîndresc cu localnicii satului meu natal Orlovca (Cartal), cu obiceiurile și tradițiile păstrate din moși-strămoși și promit că voi face tot posibilul ca ele să nu dispară!

Scris de:

Ruslan Romastov, localitate Cartal, raionul Reni, regiunea Odesa, Ucraina