Provin din Uzdin, un sat românesc cu o istorie, obiceiuri, tradiții, muzică, sport și artă minunată. Frecventez școala elementară în limba maternă română. Limba română este limba cu care am crescut și o consider foarte dragă pentru că din moși strămoși satul a rămas să păstreze limba și poporul la fel.

Actual sat românesc Uzdin a fost înființat în anul 1775, pe când în 1779 locuitorii s-au mutat din Trifoaie în Uzdin. Între cele două războaie mondiale a predominat o boală și de aceea a fost organizată crucea roșie în anul 1920. Un simbol al Uzdinului destul de cunoscut este Podul ăl mare care a fost construit în anul 1924. Tradițiile din trecut se păstrează și în ziua de azi cum ar fi obiceiurile de sărbătorile creștine. În anul 1960 a fost înființat marele festival de Folclor și Muzică Al Românilor din Voivodina, care și în ziua de azi este actual. Membri căminului cultural Doina au un folclor frumos unde copii când dansează sunt îmbrăcați în portul Uzdinean strămoșesc care este cusut și țesut de femeile în vârstă cu mâna, există orchestră cu soliști instrumentali și soliști vocali, cor bărbătesc și grupul vocal feminin. În fața căminului cultural Doina se află bustul poetului nostru național Mihai Eminescu. Tot în Uzdin s-a înființat și Festivalul de Muzică ușoară Tinerețea Cântă. Avem și secția de Teatru Todor Crețu-Toșa. Uzdinul este cunoscut după sport, adică tenisul de masă. Cel mai de seamă sportiv pe care l-a avut Uzdinul vreodată este Ilie Lupulescu. În ziua de azi este director la Unirea, unde sunt și eu membru. În Casa Românească numită „Tibiscus” se organizează diferite manifestări pentru a nu se uita limba și identitatea neamului românesc. Diferite femei în Uzdin sau ocupat cu arta adică cu pictura naivă. Femeile au avut mare succes cu această ocupație. Avem și locuri turistice cum ar fi: Timișul, Căminul cultural, Centrul Comunal, Biserica Ortodoxă Română, Școala de bază „Sfântul Gheorghe”, Terenul de fotbal, handbal și volei.

Limba trebuie să fie păstrată în continuu. Acesta este satul meu pe care nu o să-l uit niciodată oriunde m-ar duce viața, tot român rămân pentru că inima-mi bate românește. Întotdeauna o să am o privire cu respect față de el și de poporul român, pentru că noi copiii suntem viitorul.

 

Scris de:

Melisa Spăriosu, localitatea Uzdin, Serbia