Frumuseția fără pereche te cheamă spre toate colțurile Bucovinei, pe drumeaguri şi poteci, printre dealuri liniştite, inundate de ierburi mustoase, de flori mirositoare care sunt captivante de cu primăvară şi până toamna, prin codrii răcoroși, plini de chiote de flăcăi, de înfloritoare tânguiri de buciume şi cu ape limpezi ca lacrima. Pe lanurile ei, spicele îmbelşugate se apleacă spre glia-mamă, bat în auriu livezile doldora de rod. Întâlnești furnicare de oameni şi șiruri de căsuțe cu pereții albi ca neaua, ziduri înalte, zvelte şi cochete herghelii şi turme cu păstori, ce ştiu din moşi-strămoşi să cânte „Miorița”. lar în zare, prin ceața albăstruie a dimineților se înalță falnic Carpații veșnic verzi. Aș spune o cugetare a lui Nicolae lorga, din călătoriile sale prin Bucovina. Cică, fiecare loc de pe pământ are povestea sa. Dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o asculți şi mai trebuie un gram de înțelegere ca s-o iubeşti…

Cu mândrie şi dragoste vreau în continuare să vorbesc despre un picior de plai, despre o adevărată gură de rai cu steble de busuioc în prag, cu murmur dulce de izvoare şi cu oameni de o aleasă omenie, comuna Oprişeni (Ucraina). O legendă veche spune că prin sat au trecut chiar Ştefan cel Mare cu oastea sa care au făcut un popas şi domnitorul strigând: „Opriți aici!”, acest loc a fost numit Oprişeni de la cuvântul „opriți”.

Sunt fiică a acestei aşezări româneşti din nordul Bucovinei. Aici m-am născut şi am copilărit, aici am făcut primii paşi, şi tot aici, am rostit primele cuvinte româneşti. Oprişeni este un meleag plin de istorie şi tainic echilibru uman, unde cerul coboară pe zidurile caselor, pentru eternitate în această țară a fagilor şi stejarilor, unde deasupra fiecăruia străjuieşte umbra Marelui Ştefan ca o icoană şi dulce mângâiere. Binecuvântat de Dumnezeu, acest picior de plai înseamnă nu numai istorie întâlnită la fiecare pas, tradiţii şi obiceiuri de mare originalitate moştenite de veac, meşteşuguri populare, ce atestă de peste şase veacuri vocația noastră pentru frumusețea plaiului şi ospitalitatea gospodarilor din acest minunat colţ de tară.

Aceste neasemuite frumuseți peisagiste ale satului te fac să vii cât mai des pe la noi. Sclipirea molcomă a apelor râulețelor Cotovăţ şi Oprişanca îmbrăţişează satul ca nişte brațe puternice de haiduci.  Ele duc la vale pe apa limpede şi cristalină toate necazurile. În schimb, aduc speranțe şi încredere în viitor, încântătoarele popasuri sub umbra codrilor de  fag, brad, carpen şi stejar, peisajul multicolor al dealurilor, toate şi multe altele, dând acestui ținut un farmec de paradis. Această localitate mândră, cu oameni vrednici, are mulți ani de la întemeierea ei în aceste locuri mirifice de  prin preajma Carpaţilor.  Impunătoarea cifră demonstrează cu prisosință că satul  Oprişeni se numără printre cele mai vechi vetre româneşti din această jumătate de Bucovină eminesciană. Oricum, acest lucru îl arată prima atestare documentară, găsită până acum. Este vorba de un hrisov de pe timpurile domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun, care certifică prezența în timp a satului pe parcursul a cel puțin 604 de ani.

Istoria ținutului nostru, la fel ca şi cea a întregii Bucovine, îşi are începuturile în trecutul îndepărtat şi în multe privințe este acoperită, după cum susțin cercetătorii, de un val de mister care e prea puțin probabil să poată fi ridicat vreodată. Oricum, se știe că acest teritoriu a fost locuit de  oameni din vremuri străvechi, mărturie stând numeroasele descoperiri arheologice făcute aici.  Satul nostru îşi are stema, drapelul şi imnul un înălțător cântec de slavă închinat vetrei străbune, scris cu dor şi drag de  către un vrednic fiu al acestui sat, Pintilei Bileţchi. Consătenii mei cinstesc tradițiile strămoşeşti, datinile satului nostru Oprişeni, având în primul rând grijă de generațiile care au datoria sfântă să continue ceea ce moșii şi strămoşii noştri au realizat. Şi în primul rând, să păstreze intactă limba noastră românească, această comoară de neprețuit pe care pierzând-o ne pierdem pe noi înşine. Limba vorbită în Oprişeni e şirag de piatră rară pe moşie revărsată, miezoasă ca în vechile cronici şi hrisoave domneşti. Trecutul nu poate fi uitat. Precum nu pot fi dați uitării strămoşii neamului. Ei ne-au lăsat o istorie, ne-au făurit viitorul. Şi noi, la rândul nostru, ar trebui să le urmăm exemplul. Fără trecut nu există viitor!

Astăzi, satul Oprişeni este gazdă şi martor al unui posibil început de drum, la un drum al unor speranţe, înscris în mersul spre o Europă unită sau, poate, spre noi legende… Undeva departe şi, totodată, aproape de suflet, la confluența dintre vis şi realitate este baştina fiecăruia dintre noi. Locul de baştină, fie sat sau oraş, aşezat la poale de munte sau la margine de râu, rămâne mândria noastră. Russo zicea: ,,Satul natal e aducerea aminte de zilele copilăriei… coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei… plǎzmuirile inimii noastre… barza de pe streşină, ce caută duios pe câmpie, şi aerul care nicăierea nu este mai dulce”.

Satul este creatorul şi păstorul culturii populare. „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”, spunea marele poet şi filosof al neamului L. Blaga. În sat s-a născut şi a fost păstrat pentru a fi transmis din generație în generație acel tezaur scump: credința adevărată, ritualurile creştine, datinile şi obiceiurile, tradiţiile şi portul câmpenesc. Izvorul acestei veşnicii izvorăşte din inimile zâmbitoare ale țăranilor, care îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase sau versuri de jale, prin care îşi deplâng eroii şi înstrăinarea de Patria istorică. Ca şi Humuleştii din „Amintiri din copilărie” a lui I. Creangă, oprişenii au fost „sat vechiu răzăşesc, întemeiat pe toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi poporeni ca aceia de făceau mare cinste satului lor.” Prin zeci de fibre invizibile oprişenenii sunt legați de glia străbună, încât ţi se pare că inima lor saltă în ritmul creşterii grâului şi a murmurului de izvor. De aceea, au suferit nespus de mult când au fost dezmoşteniți de pământ şi de datini.

Locul de baștină este temelia fiecăruia, căci de aici încep drumurile vieții, se zămislesc primele vise, încolțesc în suflet speranţa şi dragostea față de tot ce e frumos. Aici pentru prima dată am văzut miracolul primului răsărit de soare. Oprişeni, plai cu flori, eşti doina noastră românească şi acel mirific picior de plai fără pereche din Țara Fagilor. Parafrazând o cunoscută poezie a Luceafărului poporului românesc, M. Eminescu, ți-aş dori: „La trecutu-ți mare, mare viitor!”

Scris de:

Carolina Gluhaniuc, localitatea Oprișeni, regiunea Cernăuți, Ucraina