Există în diaspora o elită culturală românească demnă de toată admiraţia, care reprezintă cu demnitate cultura, obiceiurile şi tradiţiile româneşti. Departe de România, descoperim că sunt români care îşi îndeplinesc cu onoare misiunea de ambasadori ai limbii române. Anca Cheaito este unul dintre românii stabiliţi în diaspora, profesor de limba română, fondator al publicaţiei româneşti „Orient Românesc” şi preşedinte al Asociaţiei România-Levant (Asociaţia comunităţii româneşti din Liban), care promovează neîncetat România şi identitatea culturală românească în această regiune. Stimată doamnă, de când locuiţi în Beirut şi ce motive v-au determinat să rămâneţi aici?
Anca Cheaito: Sunt în Liban de 32 de ani. Am ajuns aici prin căsătorie, soţul meu este libanez, a urmat Facultatea de Medicină şi specializarea de obstetrică – ginecologie la Iaşi. Am venit într-o lume nouă, o cultură diferită, dar am întâlnit o familie minunată care m-a ajutat să mă acomodez şi să mă integrez. Despre Liban citisem mult înainte de a ajunge, dar contactul direct, viaţa de zi cu zi, este diferită. În plus, este situaţia geopolitică din regiune care este puţin mai complicată decât în altă parte… Ai contact cu o limbă nouă, cu obiceiuri noi, trebuie să le înţelegi, să le asimilezi. Însă libanezii sunt oameni deschişi, primitori, în plus bariera lingvistică – limba arabă – poate fi depăşită uşor, libanezii vorbesc curent franceza şi engleza. Chiar dacă ai la început dificultăţi de comunicare în limba arabă, te poţi descurca în franceză, Libanul fiind o ţară francofonă. Sunt profesor de limba franceză la un liceu din Beirut, lucru care m-a ajutat şi mai mult să mă integrez pe deplin în societatea libaneză.
Mihai Floroiu: Cum aţi caracteriza evoluţia comunităţii româneşti din Liban după 1990? A reuşit să capete un rol tot mai important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale?
Anca Cheaito: Comunitatea românilor din Liban este mică, aproape 1200 de persoane, vorbim despre familii mixte. Există doar 32 de familii de români care sunt în Liban, artişti, muzicieni veniţi cu contract la Conservatorul Naţional şi Filarmonica de Stat libaneză. Bineînţeles, nu ne putem compara cu alte comunităţi de români din Spania, Italia, Franţa, Statele Unite ale Americii, unde numărul este copleşitor de mare. Suntem o comunitate mică, însă suntem uniţi în jurul Ambasadei noastre din Beirut şi a Asociaţiei România Levant. Avem un bogat program cultural şi educativ în cadrul asociaţiei. Obiectivele noastre principale sunt: familiarizarea copiilor cu limba şi cultura română. Se folosesc metode de lucru ludice şi creative. Astfel, copiii au contact cu poveştile, cu mitologia populară, cu cântecele, jocul, obiceiurile şi tradiţiile româneşti. Promovarea, învăţarea şi aprofundarea limbii, culturii române şi a valorilor spirituale româneşti sunt mereu în atenţia noastră, încurajarea sentimentului de apartenenţă la o cultură şi o comunitate în contextul apartenenţei şi al contactului cu altă cultură. Copiii dezvoltă abilităţi de comunicare orală şi scrisă în limba română; automatisme şi structuri de bază ale limbii române; învăţă cântece şi poezii româneşti, dobândesc cunoştinţe despre geografia, istoria, tradiţiile şi obiceiurile românilor. Totodată suntem prezenţi la multe evenimente culturale organizate în Liban, promovând imaginea României, patrimoniul material şi imaterial al ţării noastre, deci promovarea identităţii culturale. Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind deosebit de bogat, atât prin vechime şi diversitate, cât şi prin valoarea istorico-documentară, avem obligaţia să promovăm, chiar dacă suntem departe de ţară, proiecte culturale şi educaţionale care să conducă la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi autonome şi creative a copiilor noştri. Exprimarea culturală adaugă învăţării calităţile creative şi imaginative. Consider că avem obligaţia şi datoria de a cunoaşte şi a promova patrimoniul nostru cultural.
Mihai Floroiu: Începând din anul 2012, în urma unor discuţii dintre Ambasada României din Liban şi conducerea Liceului Amlieh din Beirut s-a obţinut acordul introducerii unor cursuri opţionale de limba română în curriculumul oficial al acestei instituţii de învăţământ, pe care le predaţi în calitate de profesor. Există interes din partea elevilor pentru a învăţa limba română şi pentru a dobândi informaţii noi despre România? Cum sunt văzute şi reprezentate literatura, cultura, obiceiurile şi tradiţiile româneşti în Liban?
Anca Cheaito: Liceul Amlieh din Beirut este singura instituţie de învăţământ libaneză care a introdus în programa sa cursuri de limba română. La început a fost un proiect cultural numit „Le monde”, în cadrul căruia elevii aveau posibilitatea să cunoască culturi şi civilizaţii de pe mapamond. Deci s-a încercat prezentarea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. Cultura este un instrument puternic pentru a crea punţi de legătură între oameni, în special între tineri, şi pentru a consolida înţelegerea reciprocă. În acelaşi timp, ea poate fi un motor al dezvoltării economice şi sociale. În faţa unor provocări comune, cultura ne poate reuni pe toţi – fie că suntem cetăţeni ai Europei, ai Africii, ai Orientului Mijlociu sau ai Asiei. Deci prin acest proiect s-a demonstrat rolul culturii, care trebuie să se afle în centrul relaţiilor noastre cu lumea de astăzi. Poetul portughez, Fernando Pessoa, susţinea: „Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe; înseamnă să cunoşti mult”. Deci, să cunoaştem cât mai multe în cadrul unui proiect despre cultură şi interculturalitate.
În urma unei înţelegeri între liceul Amlieh şi Ambasada noastră s-a organizat derularea acestor cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, pe care le predau de şapte ani. Aceste cursuri sunt susţinute şi coordonate de Institutul Cultural Român de la Bucureşti. Copiii sunt motivaţi, învaţă cu plăcere, curiozitate. Cursurile sunt predate conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi care defineşte nivelurile de stăpânire a unei limbi străine, în funcţie de „ce ştii să faci”, în diferite domenii de competenţă. Aceste niveluri constituie, în prezent, referinţa în domeniul învăţării şi al predării limbilor. Este un standard internaţional pentru definirea abilităţilor lingvistice.
În plus, din experienţa mea de profesor, în domeniul studiului limbilor străine, lucrul în baza unor proiecte constituie o alternativă interesantă în ce priveşte analiza şi planificarea unui curs de învăţare. În cadrul pedagogiei proiectului, învăţarea se produce prin intermediul unor activităţi programate în scopul realizării acestuia în colaborare. Astfel, elevul dobândeşte cunoştinţe în mod progresiv, demonstrează abilităţi şi dezvoltă atitudini, cum ar fi capacitatea de a face apel la resursele memoriei, studiind evenimente şi fenomene, analizând o parte din experienţa personală, căutând informaţii noi pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă de-a lungul etapelor proiectului în curs de realizare. Învăţarea prin proiect este o strategie care pune persoana sau un grup de persoane în situaţii de învăţare concrete. De exemplu, elevul este invitat să îşi exprime ambiţiile, dorinţele, necesităţile, să caute şi să aleagă modalităţi de a pune întrebări şi de a răspunde, ca, în final, proiectul să fie realizat nu doar pe hârtie, ci şi trăit ca experienţă utilă pentru anumite situaţii din viaţă.
În luna mai 2014 am efectuat o vizită în România, împreună cu şase dintre cei mai buni elevi. Am fost primiţi la Ministerul de Externe, la Institutul Cultural Român, la ambasada Libanului, la TVR Internaţional şi am făcut excursii la Braşov, Sinaia şi pe litoralul românesc. A fost o săptămână frumoasă, o experienţă deosebită pentru copii. Mulţi dintre elevii mei sunt acum studenţi în România. Libanul, fiind o ţară francofonă, participăm cu elevii la toate proiectele cultural-pedagogice iniţiate de Institutul Francez, o altă ocazie de a prezenta România francofonă, literatura, teatrul, pictura, tradiţiile româneşti.
Mihai Floroiu: În anul 2010 aţi înfiinţat Asociaţia România-Levant, o asociaţie a comunităţii românilor din Liban. Ce obiective aveţi cu această asociaţie şi ce programe, acţiuni sau proiecte culturale aţi dezvoltat pe parcursul anilor?
Anca Cheaito: Asociaţia România-Levant este o mică Românie în Liban. Scopul major al acestei asociaţii este de a uni toţi românii aflaţi în Liban, de a menţine vie limba română, cultura, obiceiurile, tradiţiile strămoşeşti, chiar în acest colţ al lumii. Avem săptămânal ore de limba şi literatura română pentru copii şi cursuri de dans popular. Să fii român în diaspora înseamnă o responsabilitate în plus faţă de copiii noştri. Este de datoria noastră să îi învăţăm limba română, să ne cinstim limba şi neamul, demonstrându-ne verticalitatea şi patriotismul oriunde ne-am afla. Limba nostră este tezaurul cel mai de preţ pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, este depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute şi care trebuie să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Respectul faţă de limba ţării înseamnă nivelul intelectual al demnităţii umane şi naţionale. Limba este o dimensiune importantă a identităţii unui popor alături de simboluri, trecutul istoric şi cultural, ea stă la fundamentul unei culturi, pe care se clădesc valorile unui neam. Sunt lucruri care nu trebuie neglijate. Promovăm tradiţiile pentru a ne cunoaşte istoria, identitatea naţională, suntem români chiar dacă nu trăim în România. Trebuie să preţuim fondul nostru naţional care este precum o emblemă pentru propria persoană. Educaţia copiilor noştri pe care o promovăm în cadrul asociaţiei urmăreşte familiarizarea cu valorile naţionale materiale şi moral-spirituale, valorizarea şi perpetuarea tradiţiilor, educarea civismului, umanismului.
Mihai Floroiu: În ziua de astăzi, în epoca internetului, nu este uşor să înfiinţaţi o revistă, mai ales o revistă culturală, chiar dacă în Liban este acordată o mare importanţă literaturii şi sunt organizate foarte multe activităţi împreună cu scriitorii. Şi totuşi, în 2017, aţi reuşit să lansaţi revista culturală „Orient Românesc”. Ce motive v-au determinat să fondaţi această revistă în limba română în acest spaţiu geografic şi cum ar putea să ne reprezinte pe noi ca români şi să devină un instrument de cunoaştere a României?
Anca Cheaito: Este adevărat, astăzi trăim în era internetului, a ecranelor, trăim, respirăm, adesea adormim cu telefonul în mână. În fiecare epocă, oamenii au avut o anumită educaţie, mentalitate şi cultură. În era internet, acestea prezintă caracteristici specifice, datorate utilizării, la nivel global şi individual, a tehnologiei informaţiei a resurselor digitale şi serviciilor oferite de mediul internet şi marchează trăsăturile specifice pentru omul modern, care trăieşte şi munceşte în societatea bazată pe cunoaştere. Şi totuşi nu ne putem imagina viaţa fără reviste culturale. Iar eu fac parte din echipa celor care au rămas credincioşi foii de hârtie. „Reţeta” unei reviste culturale, conţinutul propriu-zis, forma şi organizarea conţinutului suportă multă creativitate şi aduce o contribuţie valoroasă la promovarea imaginii României.
Revista „Orient Românesc” are şi un portal online care completează versiunea tipărită, acordă atenţie şi prezentării activităţilor asociaţiilor româneşti din acest spaţiu geografic. În plus, între România şi Liban există mai bine de jumătate de secol de schimburi culturale, deci am considerat că era nevoie de o publicaţie cu rol de dialog cultural, o premisă fundamentală şi o constantă esenţială în aria percepţiei culturale care se află şi în strânsă corelaţie cu mecanismul cunoaşterii celor două societăţi. Cultura nu are frontiere. Comunicarea multiculturală este interacţiunea directă între oameni de diferite culturi şi implică mult mai mult decât înţelegerea normelor unui grup, ea presupune acceptarea şi tolerarea diferenţelor. Iar astăzi, globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Lumea de astăzi este supusă unor schimbări rapide, interacţiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Deschiderea către alte culturi, cunoaşterea moştenirii culturale comune stau la baza unei adevărate comunicări interculturale. Diversitatea culturală reprezintă o parte integrantă a valorilor umane. Iar cultura românească are multe de oferit lumii: creaţii de înaltă calitate artistică, personalităţi de talie internaţională, obiceiuri şi tradiţii de o rară frumuseţe, care, cred eu, merită promovate pe toate meridianele lumii. Deci cultura este unul dintre cei mai puternici actori ai lumii care încurajează respectul reciproc. Doresc să mulţumesc Ambasadei României din Liban şi Departamentului Românilor de Pretutindeni care au recunoscut, susţinut şi încurajează această revistă, care se doreşte a fi un far cultural românesc în acest spaţiu geografic.
Mihai Floroiu: Ce proiecte vă propuneţi să mai realizaţi pentru viitor?
Anca Cheaito: Bineînţeles cât mai multe materiale de calitate în revista „Orient Românesc”, care să evidenţieze valoarea culturii româneşti şi aş dori să organizez un atelier de scriere creativă pentru ţoţi copiii români aflaţi în diaspora.
Mihai Floroiu: Ce mai reprezintă astăzi identitatea naţională pentru un popor?
Anca Cheaito: Identitatea naţională este un dat pentru noi toţi românii şi noi suntem cei care ne definim propria identitate. Este una din cele mai puternice identităţi, atât la nivel individual cât şi la nivel de comunitate. Putem spune că identitatea naţională se defineşte prin trăsăturile proprii, as spune unice, ale unei naţiuni, cum ar fi limba, cultura, religia, dar şi prin respectarea obiceiurilor, tradiţiilor, cutumelor specifice comunităţii naţionale. Identitatea este şi procesul construirii unui sens, pornind de la un atribut cultural sau de la un ansamblu coerent de atribute culturale. Cred însă că în diaspora, accentul cade nu pe esenţe, ci pe actorul social care suntem. Depinde de noi cum ne prezentăm, cum ne promovăm cultura, căreia îi aparţinem, tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor, setul de valori care este specific naţiunii noastre.
Mihai Floroiu: Ce gânduri aţi putea transmite comunităţilor de români din întreaga lume?
Anca Cheaito: Pentru românii din diaspora doresc mult succes, cât mai multe realizări, împliniri, să fie mândri că sunt români, să nu „uite” limba română, tradiţiile şi obiceiurile specifice poporului nostru, să încurajeze copiii să vorbească româneşte (chiar dacă cunosc limbi străine), să îi invite în lumea basmelor şi a poveştilor din folclorul românesc, o lume fantastică care îi invaţă pe copii despre curaj şi dreptate, despre cum să lupte pentru ceea ce îşi doresc şi despre cum binele găseşte întotdeauna o cale să triumfe. Să nu uite că se pot mândri cu o istorie demnă, cu personalităţi şi o ţară frumoasă pe care suntem datori să o facem şi mai frumoasă, mai dezvoltată, prin munca, dragostea şi strădania noastră.
Sursa: https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/sa-fii-roman-in-diaspora-inseamna-o-2047844.html
